Start și în Campionatele Naționale U19 și U17, competiții în care CSM Târgu Jiu are înscrise echipe în sezonul 2024-2025. Cele două formații pregătite de Sorin Vintilescu și profesorul Ion Bură vor debuta în noua ediție de campionat, în deplasare, la Craiova, contra grupelor similare de la CS Academia de Fotbal Gică Popescu. Meciurile din prima etapă sunt programate pentru duminică, 25 august 2024. ”Întâlnim la ambele grupe de vârstă două echipe foarte bune, dar gândul nostru este numai la victorie”, ne-a declarat înainte de debutul noului sezon, antrenorul Sorin Vintilescu.
Cele două grupe de juniori ale CSM Târgu Jiu au fost repartizate în Seria 7 a Campionatului Național, acolo unde vor avea aceași adversari. Seria 7, atât la U17, cât și la U19, este formată din echipe din 4 județe: Dolj, Mehedinți, Olt și Gorj. CSM Târgu Jiu le va avea ca adversare în serie pe CSJ Știința Craiova, CSS Craiova, CS Academia de Fotbal Gică Popescu Craiova, FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA, CSS Drobeta Turnu Severin, ACS Luceafărul Drobeta Turnu Severin, LPS Slatina, LPS Târgu Jiu și ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Sezonul trecut, primul în care CSM Târgu Jiu a participat cu echipe la U17 și U19 în Campionatul Național, a fost unul excelent. Cele două grupe, antrenate de Alin Poenaru și Florin Popete, ambii la U19, și Sorin Vintilescu, la U17, s-au calificat în play-off-ul competiției, unde au avut rezultate foarte bune. Pentru sezonul 2024-2025, FRF a schimbat sistemul competițional. Dacă în edițiile precedente de campionat, după un sezon regulat urma play-off-ul și fazele eliminatorii, acum sistemul de desfășurare a fost schimbat complet. Au fost formate 11 serii de câte 10 echipe, care vor juca între ele de trei ori. Sistemul de desfășurare presupune un tur, urmat de un retur, după care din nou un tur. Practic, se vor desfășura 27 de etape. La final, echipa de pe primul loc din fiecare serie va fi declarată câștigătoarea seriei. Interesant este că nu există un sistem eliminatoriu pentru a desemna o campioană în Campionatul Național U19 și U17! Turul începe pe 25 august și se va încheia pe 20 octombrie. Returul începe pe 27 octombrie, iar ultima etapă din retur va avea loc pe 22 martie 2025. Campionatul va intra în pauză după etapa a XVI-a, din 7 decembrie și se va relua pe 15 martie. Al doilea tur va începe pe 29 martie, iar sezonul se va termina în data de 1 iunie 2025.
Pentru sezonul 2024-2025, Sorin Vintilescu a fost cooptat în staff-ul tehnic al echipei de seniori a CSM Târgu Jiu, ca antrenor secund. Acesta se va ocupa în continuare de Grupa U17 a CSM Târgu Jiu, acolo unde face echipă cu Ion Bură, dar și de Grupa U19 a CSM Târgu Jiu. Sorin Vintilescu va face astfel legătura între cele două grupe de juniori și echipa de seniori a clubului nostru.
În prima etapă a campionatului, care demarează duminică, echipele pregătite de Sorin Vintilescu se deplasează la Craiova, pentru duelurile cu grupele similare de la Academia de Fotbal Gică Popescu. Prima confruntare va fi cea a băieților de la U19 și va începe la ora 12.00, urmând ca de la ora 14.00 să intre pe teren și juniorii U17. Fotbaliștii gorjenii se vor confrunta cu un club de tradiție la nivel juvenil, dar Vintilescu spune că elevii săi vor juca fiecare meci la victorie.
Sorin Vintilescu, antrenor U17 și U19 CSM Târgu Jiu: ”Începem campionatul împotriva unui club care are deja o mare tradiție în competițiile de copii și juniori. Întâlnim la ambele grupe de vârstă două echipe foarte bune, dar gândul nostru este numai la victorie”.
CSM TÂRGU JIU U19: Alexandru Belea, Andrei Blaj, Ionuț Buță, Albert Cărămidaru, Daniel Ciortan, Elis Detculescu, Andrei Filip, Valentin Ilinca, Alexandru Lăpădat, Mihăiță Miculicean, Andrei Nedelcu, Mario Păunescu, Andrei Poenaru, Adriano Purdescu, Adrian Rasoveanu, Antonio Surcel, Mario Țambu, Eduard Trăistaru, Andrei Trancău, Mihnea Tutunaru.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U19
EDIȚIA 2024-2025
SERIA 7
ETAPA 1
DUMINICĂ, 25 AUGUST 2024, ORA 12.00
CRAIOVA, STADION HANUL DOCTORULUI
CS ACADEMIA DE FOTBAL GICĂ POPESCU – CSM TÂRGU JIU
CSM TÂRGU JIU U17: Darius Baloșin Bădescu, Ionuț Budilică, Robert Ciocea, Alexandru Cotârlea, Eduard Constantinescu, Robert Crețescu, Ayan Dodescu, Marian Dodescu, Eric Gângu, Giuliano Ganțolea, Alexandru Gibă, Răzvan Manolache, Marco Mogoșanu, Andrei Nanu, Valentin Nica, Ricardo Pasăre, Alexandru Perșu, Luis Pilea, Răzvan Vasiloiu, Călin Văcaru, Ianis Văcaru, Andrei Vintilescu, Cristi Talpă.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U17
EDIȚIA 2024-2025
SERIA 7
ETAPA 1
DUMINICĂ, 25 AUGUST 2024, ORA 14.00
CRAIOVA, STADION HANUL DOCTORULUI
CS ACADEMIA DE FOTBAL GICĂ POPESCU – CSM TÂRGU JIU

Comment here