Juniorii fotbaliști de la CSM Târgu Jiu se pregătesc pentru o nouă etapă, una specială pentru Juniorii D și E de la CSM Târgu Jiu. Campionatul județean rezervat juniorilor D și E programează două meciuri în familie! Joi, 27 aprilie, terenul sintetic din Complexul Sportiv, va fi gazdă pentru meciurile juniorilor D și E de la CSM Târgu Jiu și CSM Târgu Jiu2. Primul meci va fi cel al Juniorilor E, de la ora 17.30, în timp ce juniorii D vor evolua de la ora 19.00.
Etapa din această săptămână ne oferă un nou moment inedit în Familia CSM Târgu Jiu, dacă ținem cont că se întâlnesc echipele cu aceeași identitate. Joi, 27 aprilie, va fi o zi în care o mare parte a fotbaliștilor juniori și a antrenorilor secției de fotbal de la CSM Târgu Jiu se vor întâlni pe terenul sintetic. Pe de o parte, Mario Găman și Bobi Staicu, cu grupele CSM Târgu Jiu D și E, iar pe de altă parte, Florin Popete, Adi Popescu și Cătălin Trofin, cu grupele CSM Târgu Jiu2, la aceleași categorii de vârstă, vor fi angrenați în meciurile celor 4 echipe de juniori D și E. Sperăm să avem parte de vreme bună, pentru că ne dorim ca toată lumea să se bucure de spectacolul oferit de acești minunați copii. Antrenorii celor două echipe, Bobi Staicu și Florin Popete, se așteaptă la două partide disputate.
Bobi Staicu, antrenor CSM Târgu Jiu Juniori D și E: „Copiii de la CSM Târgu Jiu2 au crescut mult în ultima perioadă, astfel cred că ne așteptăm la două partide foarte disputate. Băieții noștri se află într-o formă foarte bună și așteaptă cu nerăbdare această confruntare”.
Florin Popete, antrenor CSM Târgu Jiu2 Juniori D și E: ”Întâlnim cele mai bune echipe ale campionatului atât la juniori E, cât și la juniori D, în care vream să facem două meciuri bune, iar copiii să se bucure de fotbal”.
JUNIORI E
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
JOI, 27 APRILIE, ORA 17.30
CSM TÂRGU JIU – CSM TÂRGU JIU2
CSM Târgu Jiu Juniori E – Grupa 2012: Mihnea Anghel(gk), Rareș Dobre, Denis Ciulavu, Raul Grindeanu, Alexandru Neferu, Ianis Fîciu, Casian Schinteie, Răzvan Neferu, Robert Țacu, David Neamțu, Jaiden Covercă, Laurențiu Chirtibuș, Sebastian Nicolcescu, Mario Pană, Denis Ricu, Sebi Stoenescu, Radu Popescu. Antrenori: Mario Găman și Bobi Staicu.
CSM Târgu Jiu2, Juniori E Grupa 2012-2013: Ioan Dănău, Bogdan Catană, Eduard Belgiu, Mihai Iordache, Ionuț Stanciu, Dragoş Bunea, Fabian Dănescu, Ianis Cocheci, Alexandru Găman, Luca Negrea, Alexandru Militaru, Edi Ciobescu, Ianis Bărbăcioru. Antrenori: Florin Popete şi Adrian Popescu.
JUNIORI D
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
JOI, 27 APRILIE, ORA 19.00
CSM TÂRGU JIU – CSM TÂRGU JIU2
CSM Târgu Jiu Juniori D – Grupa 2011: Ștefan Popescu (gk), Tudor Grecu, Gabriel Hodoiu, Mario Gureanu, David Bucă, Gabriel Ilinca, Cristian Hodoiu, Radu Lumezeanu, Radu Teodorescu, Andrei Ionică, Matei Băloi, Leonard Stăniloiu, Andrei Pop, Mario Ghinea, Sebi Folcuț, Robert Neamțu, Rareș Ivașcu, Ianis Lunceanu, Radu Predescu, Radu Pescaru, Mario Benegui, Rareș Motorga, David Dima. Antrenori: Mario Găman și Bobi Staicu.
CSM Târgu Jiu2 Juniori D, Grupa 2010: Iulian Sârbu, David Feroiu, Mihai Marcu, Darius Peagu, Andrei Dănescu, Dan Dăianu, Ianis Sandu, Radu David, Robert Bibanu, Dragoş Mărăşescu, Patrick Drugea, Ianis Miuţ, Gabriel Truță, David State, Luca Stanciu, Ionuț Izdrugă, Ștefan Căldăraru. Antrenori: Florin Popete şi Cătălin Trofin.























Comment here