CSM Târgu Jiu are, de la finalul săptămânii trecute, cel mai tânăr medaliat la o competiție națională. Milan Rușeț a câștigat medalia de bronz la categoria 24 kilograme la categoria copii 7-8 ani, la Festivalul Micului Luptător, de la Buzău. ”Mă bucur mult pentru Milan. Este un rezultat foarte bun. Este un copil extrem de talentat și merită toată atenția”, a declarat antrenorul Mădălin Gorjanu, cel care se ocupă de pregătirea lui Milan la CSM Târgu Jiu. La competiție a participat și David Păducel, legitimat la CSM Târgu Jiu, la categoria 32 de kilograme, la categoria de vârstă 9-10 ani.
Municipiul Buzău a găzduit, la finalul săptămânii trecute, Festivalul Micului Luptător, o competiție națională la care au participat peste 300 de sportivi din toată țara. Concursul a fost destinat juniorilor mici, 7-8 ani și 9-10 ani. CSM Târgu Jiu a fost reprezentat la ambele categorii de vârstă. Milan Rușeț, la categoria 7-8 ani, la 24 de kilograme, și David Păducel, la categoria 9-10 ani, la categoria 32 de kilograme. Secția de lupte a CSM Târgu Jiu are motive de bucurie după festivalul de la Buzău. Micuții luptători gorjeni intrați pe saltea au impresionat prin determinarea cu care au luptat. Extrem de ambițios și talentat, Milan Rușeț a avut o evoluție foarte bună și puțin a lipsit să ajungă în finală. A reușit să câștige medalia de bronz, devenind astfel cel mai tânăr medaliat al CSM Târgu Jiu. Mădălin Gorjanu nu a fost prezent la Buzău, fiind delegat să arbitrez la Campionatul Balcanic de lupte din Macedonia, dar a ținut în permanență legătura cu sportivul său și cu delegația prezentă la festivalul de la Buzău. Antrenorul gorjean a avut numai cuvinte de laudă la adresa celor doi sportivi.
Mădălin Gorjanu, antrenor secția de lupte a CSM Târgu Jiu: ”Un concurs puternic și plin de emoție, pentru că este o bucurie să vezi copii de numai 20-30 de kg încercând să-și măsoare forțele pe salteaua de lupte. Mă bucur mult pentru Milan. Este un rezultat foarte bun. Milan este un copil extrem de talentat și merită toată atenția. Îmi pare rău că nu am putut fi lângă el la concursul de la Buzău, pentru că în weekend am fost delegat să arbitrez la Campionatul Balcanic de lupte din Macedonia. Am ținut legătura pe parcursul concursului și o să îl felicit zilele acestea la antrenament. La competiție, din partea CSM Târgu Jiu a participat și David Păducel, antrenat de colegul meu Claudiu Motorga. David este un copil la început de drum cu un potențial foarte promițător și care cu siguranță va evolua. Sunt copii și trebuie felicitați și încurajați indiferent de rezultat”.
Comment here