Handbal

Liga Florilor MOL, Etapa 6. CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea 28-34. Super Galerie FOTO

CSM Târgu Jiu a pierdut în această seară partida disputată pe teren propriu, scor 28-34, contra SCM Râmnicu Vâlcea. Partida a contat pentru etapa a 6-a din Liga Florilor MOL. Gilda Simao a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 9 goluri. 

Aproape 1000 de suporteri gorjeni au luat cu asalt, miercuri seara, Sala Sporturilor din Târgu Jiu, pentru a fi alături de CSM Târgu Jiu, în dificilul meci cu SCM Râmnicu Vâlcea. Și echipa oaspete a avut susținere în tribune. O mică galerie, dar zgomotoasă, a făcut deplasarea la Târgu Jiu. Spectacolul handbalistic a fost total, atât pe parchet, acolo unde cele două formații au oferit un handbal de nivel înalt, dar și în tribune, acolo unde fanii celor două echipe și-au susținut favoritele cu aceeași determinare cu care s-a jucat pe parchet. 

Cele două formații au oferit un joc spectaculos, în viteză, cu goluri frumoase, cu multă determinare, cu ambiție, cu răsturnări de situație pe tabelă, cu o primă repriză excelentă făcută de CSM Târgu Jiu, dar cu un final mai bun pentru Vâlcea. Deplasarea de la Baia Mare, de duminică, se pare că și-a pus amprenta pe jocul formației noastre, care a cedat pe final. În plus, din angrenajul echipei lui Liviu Andrieș a lipsit una dintre cele mai bune jucătoare din lot, coordonatorul de joc Maria Gavrilă. 

Înainte de meci, chiar de ziua sa de naștere, primarul Marcel Romanescu a ținut să vină alături de echipă și le-a transmis handbalistelor noastre un mesaj de încurajare. La rândul lor, handbalistele și staff-ul CSM i-au trasmis edilului urări cu ocazia zilei de naștere. 

În același timp, în tribune domnea o oarecare stare de acalmie. A fost liniștea dinaintea furtunii! Cu puțin timp înainte de startul partidei, la prezentarea formațiilor, publicul gorjean a taxat echipa adversă pentru modul în care a abordat finalul sezonului trecut. Jocurile de culise la care a fost părtașă și Vâlcea, conform rețelelor de socializare de la vremea respectivă și a articolelor apărute în presa de specialitate, a fost motivul pentru care suporterii gorjeni au taxat echipa adversă.

Fluierul de start al partidei a dat drumul unui duel sonor în tribună, dominat în primele momente de galeria vâlceană, chiar dacă CSM Târgu Jiu a deschis tabela cu golul Gildei Simao. Tot Simao a fost la capătul acțiunii care a urcat scorul la 2-1, iar golul de 3-1, marcat de Ana Ciolan a inversat rolurile în tribună, acolo unde suporterii gorjeni au dominat fondul sonor. Ira Zinatullina și Andreea Chiricuță au făcut 5-2 și Sala Sporturilor a devenit un vulcan. Vâlcea s-a apropiat la un gol, dar Gilda Simao a dat recital la poarta vâlcencelor cu trei goluri la rând, iar Zinatullina a pătruns în forță și a marcat pentru 9-6. Echipa oaspete a replicat și ea cu trei goluri la rând pentru 9-9, dar aceeași Simao, cu alte două goluri a menținut CSM-ul în avantaj. Laura Moldovan a mărit diferența la două goluri, scor 12-10 în minutul 23, iar Ira Zinatullina și Yevheniia Levchenko au dus la +3 avantajul pe tabelă, scor 14-11. Finalul primei reprize a găsit-o pe Gilda Simao la linia de 7 metri. Gol CSM Târgu Jiu, care a intrat la vestiare cu +3 pe tabelă, scor 16-13, după o primă repriză senzațională, în care gruparea gorjeană a fost mult peste echipa oaspete.

Debutul reprizei secunde a aparținut echipei oaspete, care a profitat de câteva nesincronizări pe faza ofensivă și în scurt timp vâlcencele au restabilit egalitatea pe tabelă, scor 16-16. Extrema Yevheniia Levchenko a readus avantajul pentru CSM Târgu Jiu, scor 17-16. Impulsionate de publicul gorjean, fetele lui Andrieș au continuat să pună probleme echipei adverse. Ana Cătălina Ciolan a marcat două goluri la rând și CSM Târgu Jiu era la conducere în minutul 38, scor 19-18. Abia în minutul 39, Vâlcea a trecut pentru prima dată în avantaj, scor 19-20. Câteva minute s-a jucat pe contre, cu goluri marcate de Ira Zinatullina, Iuliia Andriichuck, de două ori la rând, și Ana Ciolan, pentru 23-23, în minutul 43. Vâlcea a urcat la +2, scor 23-25, dar CSM Târgu Jiu nu a cedat și Ira Zinatullina, cu două reușite consecutive a readus echilibrul pe tabelă, scor 25-25, în minutul 48. Fetele lui Andrieș au început însă să cedeze teren și Vâlcea s-a desprins decisiv pe tabelă, scor 25-29. Andreea Chiricuță a întrerupt seria echipei oaspete, scor 27-31. Aruncată în luptă, Bianca Ștefania Chiriță a punctat și ea pe final de meci, scor 28-32. Vâlcea a terminat cu alte două reușite, scor final 28-34. 

Iată ce a declarat imediat după partidă, antrenorul Liviu Andrieș. 

Liviu Andrieș, antrenor CSM Târgu Jiu: ”Era și astăzi o pâine de mâncat, dar putem spune că ne-am luat la trântă cu toți acești șase adversari pe care i-am avut până acum. În subconștientul fetelor, deși nu pare la prima vedere, a contat deplasarea lungă de la Baia Mare, unde a fost tot un meci de luptă. Țin să le felicit pentru 40 de minute în care am arătat tărie de caracter, muncă și calitate. Am fost mult peste ele în prima repriză, din păcate nu am reușit să gestionăm repriza a doua și nu putem să jucăm în 4-5 jucătoare. Partea dreaptă a fost inexistentă la noi în acest meci. Acest lucru s-a văzut, se vede lipsa de antrenamente, lipsa de meciuri și în asemenea jocuri, din trei în trei zile, contează foarte mult. Dacă nu reușim să fim periculoase pe toate posturile, nu avem nici o șansă împotriva unei echipe ca Vâlcea, o echipă experimentată care joacă un handbal pe viteză, la un nivel ridicat. Făcând o analiză concretă, nu cred că trebuie să ne facem griji pentru că urmează niște jocuri din care sigur vom aduce victorii și puncte în clasament. După meciul de la Brăila, urmează o pauză, iar apoi va trebui să pregătim foarte bine ultimele trei meciuri din acest an calendaristic”.

La conferința de presă a fost prezentă și Ana Ciolan. Pivotul CSM Târgu Jiu crede că CSM Târgu Jiu ar fi putut obține mai mult de la acest meci dacă CSM ar fi gestionat mai bine finalul partidei.

Ana Cătălina Ciolan, CSM Târgu Jiu: ”Îmi pare foarte rău că am pierdut trei puncte. La modul în care s-a jucat această partidă și un punct…Din punctul meu de vedere, prima repriză am condus-o noi. Nu doar pe tabela de marcaj, ci și ca ritm. Din păcate, în repriza doua nu s-a mai întâmplat asta, ne-am pierdut din luciditate, prospețime în special în faza de atac, dar și în apărare am cedat în ultimul sfert de oră. Putem spune că se acumulează oboseala, dar nu putem să dăm vina pe asta. Am putut 30 și ceva de minute să ținem ritmul și cred că putem să facem în continuare. Nu cred că au jucat ele mai bine, ci pur și simplu gestionat anumite situații mai bine decât noi. Au fost mai lucide în anumite faze. Nu cred că este cazul să ne facem griji, cred că echipa aceasta demonstrat că merită susținerea tuturor și că împreună putem face lucruri foarte mari”.

CSM TÂRGU JIU: Ljubica Glendza Nenezic, Amandine Balzinc, Andreea Chetraru – Bianca Ștefania Chiriță 1g, Oana Maria Bucă, Helena Gilda Simao 9g, Yevheniia Levchenko 2g, Fanta Keita, Ira Zinatullina 6g, Andreea Chiricuță 3g, Laura Moldovan 1g, Ana Maria Lopătaru, Florenţa Dumbrăvean, Iuliia Andriichuck 2g, Marija Petrovic, Ana Cătălina Ciolan 4g. Staff-ul tehnic: Liviu Andrieș(antrenor pricipal), Andrei Enache(antrenor secund), Gore Albici(antrenor cu portarii), Petre Tocaru(maseur), Marcel Dobre(fizioterapeut) și Filip Cîrciumaru (kinetoterapeut). 

LIGA FLORILOR MOL
EDIȚIA 2024-2025
ETAPA 6
TÂRGU JIU, SALA SPORTURILOR
MIERCURI, 9 OCTOMBRIE 2024, ORA 19.00
CSM TÂRGU JIU – SCM RÂMNICU VÂLCEA 28-34(16-13)

GALERIE FOTO: CRISTI CAVAL

Comment here