CSM Târgu Jiu a pierdut, în deplasare, pe terenul echipei SCM Râmnicu Vâlcea, într-un meci care a contat pentru etapa a-21-a din Liga Florilor. Gazdele s-au impus cu 30-27, la capătul unui meci în care au tremurat serios pentru victorie. CSM Târgu Jiu, cu mari probleme de lot, a condus și cu 5 goluri pe tabelă, dar Vâlcea a avut un final mai bun și a reușit să câștige. ”Un meci pe care l-am pierdut, din păcate, dar în care am practicat un handbal bun, care ne dă speranțe pentru ceea ce urmează”, a declarat imediat după meci, Liviu Andrieș, antrenorul principal al grupării gorjene.
Macinată de accidentări și de alte probleme medicale, echipa pregătită de Liviu Andrieș a dat o replică solidă gazdelor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Cu cuțitul la os în lupta pentru un loc de cupă europeană, Vâlcea a aruncat în luptă tot arsenalul de care a dispus pentru a obține victoria. A dat însă peste o echipă care a luptat cu multă ambiție pentru fiecare minge și care în multe momente ale partidei a fost peste adversarul mult mai titrat. Dovadă stă și scorul înregistrat pe tabela din Sala Traian, acolo unde CSM Târgu Jiu a condus și la 5 goluri! A fost 24-19 pentru gruparea gorjeană, în minutul 48. Fără Alexandra Gavrilă și Ira Zinatullina, dar cu Angela Pușcaș, revenită în angrenajul echipei, dar și cu Sabine Klimek într-o zi foarte bună, CSM Târgu Jiu a pus mari probleme echipei gazdă, care a fost nevoită să tragă serios pentru a câștiga meciul. Cu ceva mai multă experiență în astfel de meciuri, Vâlcea a gestionat mai bine ultimele 10 minute ale partidei, în care a reușit să revină pe tabelă și să câștige un meci pe care CSM Târgu Jiu părea că-l are în mână.
Vâlcea a început bine meciul și a pus 3-0 pe tabelă. Primul gol al gorjencelor a venit după o combinație pe semicerc, acolo unde Ana Ciolan s-a descurcat foarte bine. Angela Pușcaș, revenită pe parchet după accidentarea suferită la națională, a marcat primul ei gol, scor 4-2. Gazdele s-au desprins la 6-2, dar gorjencele nu au cedat. Angela Pușcaș a marcat pe pătrundere, Sabine Klimek, cu primul ei gol din meci, și Florența Ilie, din extremă, au strâns scorul la 7-5, în minutul 15. În minutul 16 a venit și golul 6 al grupării gorjene, marcat de Sabine Klimek, pentru 8-6. Reușita semnată Sabine Klimek a fost golul cu numărul 500 pentru CSM Târgu Jiu în Liga Florilor. CSM Târgu Jiu a ținut aproape și în minutul 25, după reușitele semnate Mirabela Coteț și Andreea Chiricuță, a reușit egalarea, scor 10-10. Klimek și Florența Ilie au menținut echilibrul pe tabelă, scor 12-12. Prima parte a jocului s-a încheiat cu gol Vâlcea, care a intrat cu avantaj minim la cabine, scor 13-12.
Jocul bun al echipei lui Liviu Andrieș a continuat și în partea secundă. Florența Ilie a restabilit egalitatea, scor 13-13. Sabi Klimek, într-o formă de zile mari, a reușit un nou gol superb, pentru 14-14, pentru ca în minutul 34, CSM Târgu Jiu să preia pentru prima dată în meci, conducerea pe tabela de marcaj, scor 14-15. Au urmat minute bune de joc pentru gruparea gorjeană, cu Ana Ciolan, Andreea Chiricuță, Katarina Pavlovic și Angela Pușcaș, pe lista marcatoarelor, iar tabela arăta un avans de patru goluri pentru gruparea gorjeană, scor 16-20, în minutul 43. Cinci minute mai târziu, CSM Târgu Jiu avea 5 goluri avans pe tabelă, scor 19-24, după golurile marcate de Pavlovic, Pușcaș și Andreea Chiricuță! Ceva se rupe însă în jocul grupării gorjene. Vâlcea are câteva minute de grație, în care înscrie la fiecare acțiune și răstoarnă decisiv soarta jocului, scor 27-24. Seria gazdelor a fost întreruptă de Oana Bucă, pentru 27-25. Ana Ciolan și Pușcaș au încercat să țină aproape, scor 29-27, dar timpul trecea în favoarea gazdelor, care au punctat pe final de meci, pentru 30-27, scor final.
Liviu Andrieș, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Un meci pe care l-am pierdut, din păcate, dar în care am practicat un handbal bun, care ne dă speranțe pentru ceea ce urmează. Important este să ne recuperăm, pentru că nu am avut foarte multe variante la dispoziție, din cauza absențelor celor două jucătoare, Gavrilă și Zinatullina. Revenim la Târgu Jiu și începem pregătirea pentru meciul de duminică, cu Craiova, care cu siguranță va fi unul foarte dificil”.
Angela Pușcaș și Sabine Klimek, cu câte 6 goluri fiecare, au fost cele mai bune marcatoare pentru CSM Târgu Jiu. Prestații excelente au avut și Ana Ciolan și Andreea Chiricuță, fiecare cu câte 4 goluri marcate, dar și Florența Ilie, cu 3 reușite în poarta celor de la Vâlcea. Katarina Pavlovic a încheiat meciul cu 2 goluri, în timp ce Mirabela Coteț și Oana Bucă au terminat partida cu câte un gol.
CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva, Elena Marica Bercu, Cristina Popovic – Ștefania Bianca Chiriță, Oana Bucă, Angela Pușcaș, Valentina Trică, Mirabela Coteț, Andreea Chiricuță, Pal Ceandani, Florența Ilie, Iulia Andrei, Ana Ciolan, Cristina Boian, Katarina Pavlovic, Sabine Klimek. Antrenor principal: Liviu Andrieș. Antrenor secund: Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Gore Albici.
LIGA FLORILOR MOL
Ediția 2022-2023
Etapa a-21-a
Miercuri, 19 aprilie, ora 17.30
Râmnicu Vâlcea, Sala Traian
SCM RÂMNICU VÂLCEA – CSM TÂRGU JIU 30-27(13-12)

Comment here