Fotbal

Juniorii U19, U17, U16 și U15 CSM Târgu Jiu, o nouă etapă în acest weekend. Gorjenii se vor confrunta cu grupele de la CS Academia de Fotbal Gică Popescu și AFC Milan Academy

Finalul săptămânii ne aduce o nouă rundă la nivel juvenil în Campioantele Naționale U19, U17, U16 și U15. Pe lângă echipa de seniori a CSM Târgu Jiu, care va evolua vineri seara acasă, cu ACS Mediaș, de la ora 17.00, și cele 4 echipe de juniori ale clubului nostru, angrenate în campionatele naționale, vor evolua sâmbătă și duminică, tot pe teren propriu. Gorjenii se vor confrunta cu grupele similare de la CS Academia de Fotbal Gică Popescu și A FC Milan Academy. 

Prima confruntare la nivel juvenil din weekend este cea a grupelor U16 CSM Târgu Jiu și CS Academia de Fotbal Gică Popescu, meci care contează pentru etapa a 14-a din Campionatul Național, Seria a 6-a. Se anunță o partidă extrem de interesant și echilibrată. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, la Craiova, scor 2-2. Acum, echipa pregătită de Florin Popete este hotărâtă să câștige, pentru a rămâne în lupta pentru un loc pe podium. Gorjenii sunt pe locul 3, cu 22 de puncte, în timp ce gruparea din Craiova este pe locul 5, cu 17 puncte. Băieții lui Popete au tras tare la antrenamentele de săptămâna asta și vor victoria.

Florin Popete, antrenor U16 CSM Târgu Jiu: ”Cred că va fi un meci echilibrat, cum a fost și meciul din tur, dar noi ne-am pregătit foarte bine și sperăm să ieșim învingători după fluierul final. Băieții s-au mișcat bine la antrenamente, sunt motivați, jucăm și acasă și vrem victoria pentru a rămâne pe podium.”

LOT CSM TÂRGU JIU U16: Gabriel Ilinca, Robert Bibanu, Raul Burleanu, Alexandru Ciocâlteu, Andrei Dănescu, David Feroiu, Mario Ghinea, David Giorgi, Rareș Ivașcu, Albert Mihai, Mario Nicolas Mutihac, Albert Nistor, Roberto Popescu, Ianis Popete, Alexandru Stăpan.

CAMPIONATUL NAȚIONAL U16
EDIȚIA 2025-2026
SERIA 6
ETAPA 14
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
SÂMBĂTĂ, 22 NOIEMBRIE 2025, ORA 12.00
CSM TÂRGU JIU – CS ACADEMIA DE FOTBAL GICĂ POPESCU

Tot sâmbătă se va juca și partida de la U15 dintre CSM Târgu Jiu și CS Academia de Fotbal Gică Popescu. După două săptămâni de pauză se reiau jocurile și la acest nivel juvenil. Echipa lui Dan Staicu merge ceas în Seria a 6-a a Campioantului Național. Echipa din Târgu Jiu este liderul seriei, cu 33 de puncte acumulate, cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare. Băieții lui Dan Staicu s-au pregătit intens în această săptămână pentru confruntarea din weekend, care le-ar putea aduce a 12-a victorie consecutivă în campionat. Gorjenii trebuie să treacă de ocupanta locul 7, care are 12 puncte strânse în acest sezon. Dan Staicu spune că băieții sunt nerăbdători să revină pe teren într-un joc oficial după pauza competițională. Antrenorul speră ca jucătorii săi să facă un meci bun și să își treacă în cont o nouă victorie. 

Dan Staicu, antrenor juniori U15 CSM Târgu Jiu: ”După o pauză de două săptămâni, fără joc oficial, copiii așteaptă cu nerăbdare o nouă confruntare. Sperăm să facem o partidă bună și să menținem seria victoriilor.”

CSM Târgu Jiu U15(LOT 2011): David Bucă, Ianis Ciobanu, David Dăianu, Sebastian Folcuț, Damian Ghica, Tudor Grecu, Mario Gureanu, Gabriel Hodoiu, Mihai Hodoiu, Gabriel Ilinca, Robert Iriza, Radu Lumezeanu, Ianis Lunceanu, Robert Neamțu, Teodor Negoiță, Andrei Pop, Adrian Popescu, Ștefan Popescu, Radu Predescu, Ianis Sandu, Robert Suliță, Radu Teodorescu, Gabriel Truță, Claudiu Tudor, Ianis Blaj, Ianis Angheluță, Raul Grindeanu, Casian Schinteie, Ianis Fîciu, Albert Nistor. 

CAMPIONATUL NAȚIONAL U15
EDIȚIA 2025-2026

SERIA 6
ETAPA 14
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
SÂMBĂTĂ, 22 NOIEMBRIE 2025, ORA 14.00
CSM TÂRGU JIU – CS ACADEMIA DE FOTBAL GICĂ POPESCU

Duminică, 23 noiembrie, ne îndreptăm atenția către dubla confruntare CSM Târgu Jiu – AFC Milan Academy, la nivel de U19 și U17. 

După victoria senzațională de etapă trecută, în deplasare, scor 2-1, în derby-ul seriei, cu CSM Slatina, echipa lui Sorin Vintilescu și Ion Bură are o misiune mult mai ușoară în acest weekend. Gorjenii primesc vizita ultimei clasate în Seria a 7-a a Campionatului Național, AFC Milan Academy. În tur, CSM Târgu Jiu a spulberat echipa doljeană, chiar la ea acasă, scor 12-0! Sorin Vintilescu consideră că forma prin care trece echipa gorjeană, locurile din clasament, avantajul terenului propriu și ambiția jucătorilor săi, fac din CSM Târgu Jiu marea favorită a acestei confruntări. 

Sorin Vintilescu, antrenor juniori U19 CSM Târgu Jiu: ”Jucăm acasă împotriva echipei situate pe ultimul loc în clasament, moralul este la cote foarte ridicate în urma ultimelor evoluții și consider că suntem super favoriți. Nu o să ne subestimăm adversarul, dar victoria este singura noastră variantă.”

CSM Târgu Jiu: Luis Ciurdel, Eduard Trăistaru, Ayan Dodescu, Fabian Bobei, Cristain Cioc, Daniel Ciortan, Ionuț Budilică, Alexandru Cotârlea, Florin Șantia, Raul Iordaiche, Robert Ciocea, Alexandru Șocu, Alexandru Stăpan, Andrei Nanu, Dragoș Blaj, Alexandru Gibă, Marian Dodescu, Ricardo Pasăre, Eric Gângu. 

CAMPIONATUL NAȚIONAL U19
EDIȚIA 2025-2026
SERIA 7
ETAPA 14
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
DUMINICĂ, 23 NOIEMBRIE 2025, ORA 12.00
CSM TÂRGU JIU – AFC MILAN ACADEMY

După ”remontada” senzațională de la Slatina, de etapa trecută, scor 2-1, gorjenii vor aborda și partida de duminică cu gândul doar la victorie. Băieții lui Florin Popete se vor confrunta cu grupa similară de la AFC Milan Academy. Lider incontenstabil în Seria a 7-a din Campionatul Național, CSM Târgu Jiu pornește cu prima șansă. Gorjenii vor să își îmbunătățească linia de clasament cu încă o victorie. Misiunea pare a fi una facilă, dacă ținem cont de locul celor două echipe în clasament. Gorjenii domină seria și au 37 de puncte, în timp ce oaspeții sunt pe pe locul 9, penultimul în clasamentul la zi, cu 7 puncte. În tur, CSM Târgu Jiu s-a impus fără probleme, scor 4-0. Florin Popete consideră că și acest meci este la îndemâna băieților săi și speră într-o evoluție cât mai bună a echipei. 

Florin Popete, antrenor U17 CSM Târgu Jiu: ”Jucăm pe teren propriu și cred că acest meci este la îndemâna noastră, un meci pe care trebuie să-l câștigăm. În plus, sper ca prestația băieților să fie la un nivel ridicat pentru a câștiga toate punctele puse în joc.”

CSM Târgu Jiu: Albert Mihai, Rareș Băluță, Răzvan Vasiloiu, Tudor Grecu, Alexandru Fometescu, Ianis Văcaru, Gabriel Ilinca, Fabian Oiță, Andrei Vintilescu, Alexandru Gurică, David Bucă, Dragoș Tănăsescu, Robert Goșea, Darius Ciocioman, Lorenzo Nistor, Albert Nistor, David Giorgi, Eduard Cămin, Ianiss Cosacu, Gabriel Hodoiu, Mario Gureanu.

CAMPIONATUL NAȚIONAL U17
EDIȚIA 2025-2026
SERIA 7
ETAPA 14
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
DUMINICĂ, 23 NOIEMBRIE 2025, ORA 14.00
CSM TÂRGU JIU – AFC MILAN ACADEMY

Comment here