Echipa de handbal masculin U19-Juniori 1 a CSM Târgu Jiu se deplasează în acest weekend în județul vecin, Vâlcea, pentru meciul din etapa a 7-a din Seria D a Campionatului Național U19, contra celor de la CSS Râmnicu Vâlcea. Meciul de sâmbătă, 31 octombrie, va începe la ora 14.00.
Băieții lui Vali Popescu se pregătesc pentru o deplasare destul de dificilă la Vâlcea, acolo unde se anunță un meci extrem de interesant între două echipe vecine de clasament. CSM Târgu Jiu este pe locul 3 în clasamentul la zi, cu 8 puncte, după cele 4 victorii stagionale, în vreme ce gazdele sunt pe locul 4, cu 6 puncte, dar și un meci în plus disputat față de gruparea din Târgu Jiu. Chiar dacă cifrele din clasament anunță o dispută echilibrată, Vali Popescu consideră că elevii săi trebuie să joace dezinvolt, fără presiunea rezultatului. Tehnicianul gorjean spune că echipa traversează o perioadă bună, fiind pe un trend ascendent.
Vali Popescu, antrenor U19 CSM Târgu Jiu: ”Vreau să facem un joc bun, să jucăm fără presiunea rezultatului. Vreau să se vadă plăcerea de a juca handbal. Avem un moral bun, venim după o perioadă cu rezultate pozitive și cred că putem să creștem.”
LOT CSM Târgu Jiu Juniori 1-U19: Vlad Mezdrea, Mihai Bordușanu, Mario Stancu, Alexie Penescu, Andrei Mornea, David Bîrlete, Ștefan Stănoiu, David Honcioiu, Mihnea Ciobanu, Luca Hortopan, Mario Bobei, Rareș Bruciu, Robert Guran, Narcis Popescu, Cătălin Popescu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U19 – JUNIORI 1
EDIȚIA 2026-2027
SERIA D
ETAPA 7
RÂMNICU VÂLCEA, SALA ENERGETIC
SÂMBĂTĂ, 31 OCTOMBRIE 2026, ORA 14.00
CSS RÂMNICU VÂLCEA – CSM TÂRGU JIU

Comment here