Start în acest weekend și pentru echipa de baschet masculin U16 a CSM Târgu Jiu în Campionatul Național. CSM Târgu Jiu face parte din Grupa 5 și va debuta în acest sezon în deplasare, la Timișoara, cu CS SCM winsed.swiss Timișoara. Partida este programată pentru vineri, 11 octombrie, de la ora 12.30.
Dăm startul competițiilor din acest weekend cu băieții de la baschet masculin U16 CSM Târgu Jiu, care s-au deplasat pe Bega pentru meciul cu SCM Timișoara. Echipa pregătită în acest sezon de Răzvan Bratoloveanu, secund la echipa de seniori a clubului nostru, a fost repartizată în Grupa 5, alături de SCM Timișoara și SCM U Craiova. În această serie s-a disputat deja prima etapă, echipa lui Răzvan Bratoloveanu a stat în prima rundă, așă că vineri la prânz consemnăm debutul juniorilor U16 CSM Târgu Jiu în noul sezon. Deși sunt ceva probleme de lot, tinerii baschetbaliști gorjeni merg la Timișoara cu gândul de a câștiga partida.
Răzvan Bratoloveanu, antrenor CSM Târgu Jiu U16: ”A sosit vremea începutului de campionat, iar în prima fază a competiției am fost repartizați într-o grupă cu două echipe foarte puternice la nivel de juniori, Craiova și Tmișoara. La debut vom juca în deplasare, pe terenul echipei din Banat, unde ne așteaptă un meci foarte greu. Scopul nostru principal este să încercăm să punem în practică ceea ce am lucrat la antrenamente în perioada pregătitoare. Din păcate, avem câteva absențe la nivelul lotului, din motive medicale, dar am încredere în toți componenții lotului. Vom merge acolo cu curaj și vom încerca, pe cât posibil se poate, să și câștigăm meciul”.
LOT CSM TÂRGU JIU U16: Iustin Ciobanu, Andrei Bohorăscu, Bogdan Calotă, Vladimir Gugea, Rareș Sgondea, Gabriel Tismănaru, Patrick Negru, Vlad Plăstoi, Ayan Teodosescu, Răzvan Simionescu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U16 MASCULIN
EDIȚIA 2024-2025
FAZA 1
GRUPA 5
ETAPA 2
TIMIȘOARA, SALA CONSTANTIN JUDE
VINERI, 11 OCTOMBRIE 2024, ORA 12.30
SCM TIMIȘOARA – CSM TÂRGU JIU

Comment here