Fotbal

Juniorii CSM Târgu Jiu au programată o nouă etapă în acest weekend în Campionatele Naționale U16, U15, U19 și U17. PROGRAM

După meciul seniorilor de vineri seara, atenția se îndreaptă către juniorii CSM Târgu Jiu, care au programată o nouă etapă în acest weekend.

Juniorii U16 sunt cei care deschid etapa, cu un meci pe teren propriu, sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 12.00, contra CSS Drobeta. Meciul contează pentru runda a 5-a din Seria 7 a Campionatului Național U16. Echipa lui Sorin Vintilescu și Ion Bură vine după un rezultat de egalitate înregistrat etapa trecută, dar și după o săptămână intensă de antrenamente. Gorjenii, care ocupă locul 2 în serie, cu 10 puncte, sunt hotărâți să își treacă în cont o nouă victorie. Trebuie să treacă de CSS Drobeta, locul 6 în clasamentul la zi, cu 6 puncte. Sorin Vintilescu este convins că în urma discuțiilor purtate în aceste zile cu elevii săi, acestea vor da roade și echipa va avea o altă exprimare în teren. 

Sorin Vintilescu, antrenor U16 CSM Târgu Jiu: ”Venim după o săptămână bună din punct de vedere al pregătirii, dar eu aștept să văd rodul discuțiilor, pentru că am avut destule zilele astea, discuții legate de atitudinea pe care o avem în unele meciuri. Antrenez niște copii isteți și sunt convins că o să jucăm foarte bine și o să câștigăm meciul.”

LOT CSM TÂRGU JIU U16: David Bucă, Ianis Ciobanu, Sebastian Folcuț, Damian Darius Ghica, Tudor Grecu, Mario Gureanu, Gabriel Hodoiu, Cristian Hodoiu, Gabriel Ilinca, Robert Iriza, Radu Lumezeanu, Ianis Lunceanu, Robert Neamțu, Teodor Negoiță, Ștefan Popescu, Radu Predescu Ciurea, Robert Suliță, Radu Teodorescu, Gabriel Truță, Claudiu Tudor, Lucas Vlad, Raul Grindeanu, Casian Schinteie. 

CAMPIONATUL NAȚIONAL U16
EDIȚIA 2026-2027
SERIA 7
ETAPA 5
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
SÂMBĂTĂ, 19 SEPTEMBRIE 2026, ORA 12.00
CSM TÂRGU JIU – CSS DROBETA

Juniorii U15 CSM Târgu Jiu sunt în căutarea primei victorii stagionale. Sâmbătă, 19 septembrie, gorjenii au ocazia să își treacă în cont primul succes stagional. Băieții lui Cătălin Trofin și Cristi Popescu, cu un singur punct strâns în primele 4 etape, trebuie să treacă de CSS Drobeta, ultima în clasament. Meciul contează pentru etapa a 5-a din Seria 7 a Campionatului Național U15. Băieții au tras tare la antrenamentele premergătoare acestui meci și sunt hotărâți să dea totul pentru victorie. 

Cătălin Trofin, antrenor CSM Târgu Jiu U15: ”Chiar dacă până acum rezultatele nu ne-au ajutat, am simțit la ultimele antrenamente că există o energie nouă. Sperăm ca sâmbătă, mai ales că jucăm acasă, să vină și prima noastră victorie, pentru că am încredere în potențialul copiilor și în determinarea lor.”

LOT CSM TÂRGU JIU U15: Jayden Covercă, David Lăpădat, Laurențiu Chirțibuși, Codrin Ciunciulescu, Mattia Iordachie, Alexandru Neferu, Sebastian Stoenescu, Andrei Dinu, David Ciulavu, Yanis Bărbăcioru, Alexandru Chiriță, Alessio Cacalete, Alberto Iriza, Mauritzyo Pană, David Turbatu, Ianis Fîciu, Fabian Dănescu, David Neamțu, Yanis Avramescu, Denis Rîcu, Patrick Voicu, Sebastian Nicolcescu, Rareș Dobre.

CAMPIONATUL NAȚIONAL U15
EDIȚIA 2026-2027
SERIA 7
ETAPA 5
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
SÂMBĂTĂ, 19 SEPTEMBRIE 2026, ORA 14.00
CSM TÂRGU JIU – CSS DROBETA

Duminică, 20 septembrie, cu începere de la ora 12.00, vom asista la primul derby din Seria a 8-a a Campioantului Național U19, la Reșița, acolo unde se întâlnesc singurele două echipe fără înfrângere în acest început de sezon. CSM Târgu Jiu este liderul seriei. Echipa lui Florin Popete și Bogdan Chiriac are 4 victorii din tot atâtea meciuri disputate, în timp ce echipa gazdă, CSM Reșița, care a stat o etapă, are 3 victorii. Se anunță un meci dificil la Reșița, dar Florin Popete spune că echipa gorjeană s-a pregătit bine și merge la victorie. 

Florin Popete, antrenor CSM Târgu Jiu U19: ”Duminică ne așteaptă o partidă foarte dificilă, în care întâlnim o echipă foarte puternică a seriei. Noi ne pregătim însă foarte bine pentru a aborda meciul de așa natură încât să reușim să practicăm un joc foarte bun, iar cei mai buni să câștige.”

LOT CSM TÂRGU JIU U19: Alexandru Șocu, Denis Benegui, Mihai Țigu, Lorenzo Nistor, Ianiss Cosacu, Andrei Nanu, Giuliano Ganțolea, Alexandru Stăpan, Ayan Dodescu, Marian Dodescu, Cristian Cioc, Ianis Văcaru, Răzvan Vasiloiu, Alexandru Cotârlea, Andrei Vintilescu, Raul Iordaiche, Fabian Oiță, Bravo Jaume, Eduard Cămin. 

CAMPIONATUL NAȚIONAL U19
EDIȚIA 2026-2027
SERIA 8
ETAPA 5
REȘIȚA, STADION MIRCEA CHIVU, TEREN 2 SINTETIC
DUMINICĂ, 20 SEPTEMBRIE 2026, ORA 12.00
CSM REȘIȚA – CSM TÂRGU JIU

Meci tare și în confruntarea juniorilor U17 de la CSM Târgu Jiu și CSM Reșița. Cele două echipe conduc în acest moment seria, fiecare cu 9 puncte. Practic, meciul de la Reșița este primul derby al seriei. Meciul contează pentru etapa a 5-a din Seria a 8-a a Campionatului Național U17 și va începe la ora 14.00. Echipa pregătită de Adi Popescu și Constantin Grecu este liderul seriei și merge la Reșița cu gândul de a obține un rezultat pozitiv.

Adrian Popescu, antrenor CSM Târgu Jiu U17: ”Ne așteaptă un meci complicat la Reșița. Se întâlnesc primele două clasate, așa că se anunță un meci tare. Sper să facem un joc bun și să ne întoarcem cu punct sau puncte.”

CSM TÂRGU JIU U17: Alexandru Ciocâlteu, Gabriel Hodoiu, Tudor Grecu, Jayden Covercă, Mario Ghinea, Petre Nistor, Dragoș Mărășescu, Gabriel Ilinca, Raul Burleanu, David Giorgi, David Bucă, Gabriel Nănuț, Dan Dăianu, David Feroiu, Rareș Ivașcu, Cristian Maracu, Mario Mutihac, Ianis Popete, Mario Posteucă, Alexandru Neferu.

CAMPIONATUL NAȚIONAL U17
EDIȚIA 2026-2027
SERIA 8
ETAPA 5
REȘIȚA, STADION MIRCEA CHIVU, TEREN 2 SINTETIC
DUMINICĂ, 20 SEPTEMBRIE 2026, ORA 14.00
CSM REȘIȚA – CSM TÂRGU JIU

Comment here