Echipa de handbal juniori 4 a CSM Târgu Jiu a pierdut, la limită, partida cu Dinamo București, scor 22-23, într-un meci disputat joi, 8 iunie. Partida a contat pentru etapa a-3-a din Grupa D de la Turneul Finalm care se dispută la Târgu Jiu. CSM Târgu Jiu a terminat pe locul 2 în grupă și s-a calificat între cele mai bune 8 echipe din țară la acest nivel juvenil. Gorjenii merg în Grupa Principală 2, acolo unde s-au calificat Dinamo București, CSS Moșnița Nouă și Șc. Gen. Nr. 7 Timișoara.
Băieții lui Vali Popescu au pierdut dramatic partida cu Dinamo București. Partida a fost una extrem de echilibrată, în care cele două echipe au trecut rând pe rând la conducere. Golul victoriei echipei bucureștene a venit cu 3 secunde înainte de fluierul de final al partidei.
Vali Popescu, antrenor Juniori 4 CSM Târgu Jiu: ”Astăzi am făcut un meci bun contra lui Dinamo, într-un joc în care am mers de la egal la egal. Am avut momente în care puteam să gestionăm mai bine anumite situații de joc, dar trebuie să învățăm anumite lucruri și din astfel de meciuri. Băieții au muncit foarte mult și și-au dorit să câștige și asta este cel mai important. Din păcate, de data asta nu a ieșit cum ne doream”.
CSM TÂRGU JIU – AHC DINAMO BUCUREȘTI 22-23(11-12)
CSM Târgu Jiu Juniori 4: Mihai Bordușanu 2g, Alexandru Penescu, Darius Beuran, Bogdan Ștefurac, David Popară, David Bîrlete 2g, Ștefan Stănoiu, Mihai Ularu, Mihnea Ciobanu 1g, Vlad Călinoiu 7g, Robert Guran 4g, Cătălin Popescu 6g. Antrenor: Vali Popescu.
Cu două victorii și o înfrângere, CSM Târgu Jiu a terminat Grupa D pe locul 2 și s-a calificat în Grupa Principală 2, unde va merge cu 0p, după înfrângerea cu Dinamo, pentru că se intră în Grupa Principală cu punctele câștigate în meciul direct cu cealaltă echipă calificată. Din această grupă fac parte Dinamo București, care a intrat cu 2p, CSC Moșnița Nouă, cu 2p, și Șc. Gen. Nr. 7 Timișoara, cu 0p. Gorjenii vor juca vineri, 9 iunie, de la ora 09.00, cu CSC Moșnița Nouă. Echipa din Banat a câștigat Grupa C. Și tot vineri, 9 iunie, de la ora 15.15, CSM Târgu Jiu se va duela cu cealaltă reprezentantă a județului Timiș, Sc. Gen. Nr. 7 Timișoara. Pentru echipa pregătită de Vali Popescu marea provocare o reprezintă duelul cu Moșnița Nouă. Vali Popescu speră ca elevii săi să își revină după înfrângerea dramatică cu Dinamo și să se mobilizeze pentru a obține victoria, pentru a păstra șanse de calificare în semifinalele competiției.
Vali Popescu, antrenor Juniori 4 CSM Târgu Jiu: ”Vineri ne așteaptă două meciuri extrem de interesante. Primul, cu Moșnița Nouă, o echipă acoperită foarte bine pe toate posturile, dar și cu Școala 7 Timișoara. Chiar dacă timpul este scurt pentru a pregăti meciurile, sper ca până mâine să uităm ce a fost azi și să ne motivăm pentru a face un meci foarte bun cu Moșnița, pentru a mai păstra șanse de a juca în semifinale”.
GRUPA PRINCIPALĂ 2
SALA SPORTURILOR DIN TÂRGU JIU
VINERI, 9 IUNIE 2023, ORA 09.00
CSM TÂRGU JIU – CSC MOȘNIȚA NOUĂ
VINERI, 9 IUNIE 2023, ORA 15.15
CSM TÂRGU JIU – ȘC. GEN. NR. 7 TIMIȘOARA
Sala Sporturilor din Târgu Jiu
Miercuri, 7 iunie 2023, Ora 11.30
Grupa D
CSM TÂRGU JIU – CSS MEDGIDIA 27-21(14-8)
Miercuri, 7 iunie 2023, Ora 16.30
CSM TÂRGU JIU – CSM BUCUREȘTI 23-18(11-6)
Joi, 7 iunie 2023, Ora 16.30
CSM TÂRGU JIU – AHC DINAMO BUCUREȘTI 22-23(11-12)
CSM Târgu Jiu – Dinamo București, în imagini! GALERIE FOTO
Comment here