CSM Târgu Jiu a câștigat duminică, 15 februarie, în deplasare, scor 32-26, cu Arys Râmnicu Vâlcea, în primul meci oficial din 2026. Partida a contat pentru etapa a 9-a din Seria H a Campionatului Național J3. Marian Pavel a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu, cu 8 goluri. Cu victoria de astăzi, CSM Târgu Jiu a urcat pe locul 2 în serie și este în cărți pentru calificarea la Turneul Semifinal.
Handbaliștii CSM Târgu Jiu au început bine seria meciurilor oficiale din acest an, după victoria obținută pe terenul celor de la Arys Râmnicu Vâlcea. Gorjenii au condus în permanență pe tabela de marcaj. Prima parte a meciului a fost dominată clar de echipa din Târgu Jiu, dar gazdele au echilibrat disputa pe parcursul primei reprize. Gorjenii au intrat însă în avantaj la vestiare, scor 13-16. Repriza secundă a fost dominată de băieții lui Radu Costel, care au închis tabela la 32-26.
CSM Târgu Jiu a început perfect meciul de la Râmnicu Vâlcea, cu 4 goluri la rând în primele 4 minute. Gazdele au marcat primul lor gol în minutul 5, pentru 1-4. Băieții lui Radu Costel au continuat să atace și două minute mai târziu aveau +5 pe tabelă, scor 1-6. CSM Târgu Jiu a continuat să domine prima parte a meciului și după 10 minute de joc tabela arăta 4-11. Gazdele au echilibrat meciul și s-au apropiat la doar 2 goluri pe tabelă, scor 13-15. Gorjenii au închis însă prima parte a jocului la +3, scor 13-16.
Vâlcenii au început bine partea secundă și s-au apropiat la doar un gol, scor 16-17, în minutul 30. Băieții lui Radu Costel au reacționat imediat și au urcat diferența la 4 goluri, scor 17-21, în minutul 35. Trei minute mai târziu, gorjenii erau tot la +4, scor 20-24. Băieții lui Radu Costel au pus stăpânire din nou pe meci și au urcat la +6 în minutul 40, scor 20-26, risipind orice urmă de îndoială în privința echipei câștigătoare. După 7 minute de joc în care nu au reușit să treacă de apărarea gorjeană, gazdele au punctat pentru 21-26, dar gorjenii și-au refăcut avansul de 7 goluri, pe care l-au mai avut și în prima repriză. A fost 22-29, în minutul 46, dar și 24-31, în minutul 48. S-a terminat 32-26 pentru echipa pregătită de Radu Costel, care urcă pe locul 2 în clasament și face un pas important în lupta pentru un loc la Turneul Semifinal. Radu Costel a fost mulțumit de modul în care s-au mișcat băieții săi la primul meci oficial din acest an.
Radu Costel, antrenor Juniori 3 CSM Târgu Jiu: ”Un meci de travaliu împotriva unei echipe, Arys Râmnicu Vâlcea, destul de mobilizată, lucru pe care-l face mai ales pe propriul teren. Am muncit din greu pentru victorie, chiar dacă rezultatul final nu prea arată acest lucru. Am avut momente bune, cu concentrare maximă, dar și minute bune în care ne-am relaxat și am încasat goluri nepermis de ușor. Una peste alta, sunt mulțumit că după pauză băieții mei au revenit la programul tactic dinainte stabilit, ne-am depărtat ușor, ușor de adversar și am încheiat meciul victorioși. Săptămâna viitoare ne așteaptă un meci greu, acasă, cu Sibiul.”
CSM Târgu Jiu: Darius Vlăduțoiu, Horia Hortopan, Marian Pavel 8g, Patrik Ularu, Radu Belu, Sebastian Șcheau, Luca Oproiu, Fabian Bonculescu 1g, Teodor Ioniță, Luca Bîlteanu 2g, Edi Enache 1g, Bogdan Ștefurac 5g, Narcis Petrescu 6g, Mario Bobei 2g, Vlad Călinoiu 7g, Alexie Penescu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL JUNIORI 3
EDIȚIA 2025-2026
GRUPA H
ETAPA 9
RÂMNICU VÂLCEA, SALA ENERGETIC
DUMINICĂ, 15 FEBRUARIE 2026, ORA 11.00
CS ARYS RÂMNICU VÂLCEA – CSM TÂRGU JIU 26-32(13-16)




Comment here