Echipa de handbal masculin U15-Juniori 3 a CSM Târgu Jiu a câștigat sâmbătă, 31 octombrie, în deplasare, scor 40-33, cu ACS Viitorul H2O Pitești. Partida a contat pentru etapa a 6-a din Seria D a Campionatului Național U15.
CSM Târgu Jiu a înregistrat în acest weekend a 5-a victorie consecutivă din acest sezon, după un meci echilibrat. Băieții lui Radu Costel au intrat doar cu un gol avans la pauză, scor 19-20, dar au dominat repriza secundă și au plecat de la Pitești cu o victorie importantă, care menține gruparea din Târgu Jiu pe locul 2, cu 10 puncte, la doar 2 puncte de liderul seriei, ACS Viitorul Pitești, cealaltă reprezentantă a Argeșului în această serie.
CSM Târgu Jiu a deschis scorul în meciul de la Pitești. Confruntarea a continuat apoi într-o notă de echilibru, în care cele două echipe au trecut rând pe rând în avantaj, iar în minutul 9, tabela arăta scor egal, 7-7. Băieții lui Radu Costel au avut o primă tentativă de a se desprinde, scor 10-13, dar gazdele au replicat pentru 16-15 în minutul 20. Cele două echipe au alternat din nou la conducere pe tabelă, dar ultimul cuvânt în finalul primei reprize l-au avut gorjenii, care au înscris și au intrat pe plus la vestiare, scor 19-20.
Repriza secundă a început tot sub semnul echilibrului, scor 22-22 în minutul 28. Gorjenii au apăsat însă pedala de accelerație și au urcat la +6, scor 27-33 în minutul 39. Meciul părea că merge în direcția bună pentru echipa lui Radu Costel, dar gazdele au reușit să revină în joc, după o serie de 4 goluri la rând, scor 31-33 în minutul 42. Gorjenii au reacționat imediat și au dominat categoric finalul meciului. CSM Târgu Jiu a închis meciul la +7 pe tabelă, scor 40-33 și este deja cu gândul la derby-ul seriei, cu liderul Viitorul Pitești, meci care se va disputa pe 21 noiembrie, la Târgu Jiu.
Radu Costel, antrenor U15 CSM Târgu Jiu: ”Un joc foarte greu, așa cum ne așteptam. De fapt, ni l-am făcut singuri greu cu greșeli individuale, cu aruncări nepregătite și cu o defensivă fără vlagă, referindu-mă strict la prima repriză. Ca și în meciul anterior, am reușit să ne mobilizăm după pauză câștigând în fața unei echipe care și-a vândut scump pielea. Rămânem pe poziția a doua și ne gândim deja la următorul joc contra ocupantei poziției întâi, Viitorul Pitești, neînvinsă până în prezent.”
LOT CSM Târgu Jiu U15 – Juniori 3: Darius Vlăduțoiu 6g, Cristian Dobroiu, Horia Hortopan 5g, Marian Pavel 16g, Patrick Ularu, Sebastian Șcheau 3g, Luca Oproiu, Robert Palincă, Teodor Ioniță, Luca Bîlteanu 5g, Eduard Enache, Luca Tinca-Răscol 3g, Alexie Penescu 2g.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U15 – JUNIORI 3
EDIȚIA 2026-2027
SERIA D
ETAPA 6
PITEȘTI, SALA ȘC. GIM. MIRCEA CEL BĂTRÂN
SÂMBĂTĂ, 31 OCTOMBRIE 2026, ORA 15.00
ACS VIITORUL H2O PITEȘTI – CSM TÂRGU JIU 33-40(19-20)





Comment here