Handbal

Junioarele 2 CSM Târgu Jiu, după puncte la Reșița. Duminică, 7 decembrie, ora 14.00: LT Traian Vuia Reșița – CSM Târgu Jiu

Echipa de handbal feminin Junioare 2 a CSM Târgu Jiu se deplasează în acest weekend la Reșița, pentru o nouă etapă din Campionatul Național J2. Gorjencele merg duminică, 7 decembrie, pe terenul echipei LT Traian Vuia Reșița. Meciul contează pentru etapa a 10-a din Seria G și va începe la ora 14.00

După 3 săptămâni de pauză, CSM Târgu Jiu își reia seria meciurilor din campionat cu o deplasare la Reșița, acolo unde se va confrunta cu echipa Liceului Traian Vuia Reșița. Echipa pregătită de Paula Martinescu are o serie de 5 victorii consecutive și merge în vestul țării cu gândul la a 6-a victorie consecutivă, care să o mențină în cursa pentru un loc în faza superioară a competiției. CSM Târgu Jiu este pe locul 3, cu 12 puncte acumulate, unul mai puțin față de ocupanta locul 2, Millenium Giarmata, echipa care are însă un meci în plus disputat, și la doar două puncte de liderul seriei, Dominicii Timișoara. Astfel, meciul de la Reșița este unul foarte important pentru CSM Târgu Jiu în lupta pentru primele două locuri în clasament. În ceea ce privește echipa gazdă, Reșița este pe locul 8, cu 3 puncte, deși are 3 victorii în actuala stagiune. Echipa din Reșița a fost penalizată pentru că s-a retras din campioant pe parcursul sezonului trecut. Paula Martinescu este convinsă că fetele sale se vor mobiliza la maximum pentru a câștiga meciul de la Reșița.  

Paula Martinescu, antrenoare Junioare 2 CSM Târgu Jiu: ”Mergem la Reșița, acolo unde trebuie neapărat să câștigăm meciul, pentru a continua parcursul bun de până acum. Fetele sunt nerăbdătoare să joace din nou, după această minivacanță competițională, dar mai ales își doresc să câștige meci de meci pentru a confirma adevarata lor valoare. Deși este o deplasare lungă, eu am încredere că se vor mobiliza și vor presta un handbal dinamic, agresiv și cu multe goluri, așa cum au făcut-o în ultimele partide. Îmi doresc să văd din partea lor mai multă concentrare indiferent de valoarea adversarului și sper că vom reuși să facem și de data aceasta un meci frumos. Forța Panterele!”

CSM Târgu Jiu: Alexia Vîrțan, Antonia Vîrțan, Diana Ștefu, Cleopatra Pîslaru, Giulia Cocea, Ana Bîrlete, Maria Cojocaru, Anastasia Găvănescu, Rebeca Mangu, Carla Logăscu, Tiana Constantinescu, Gabriela Anuțoiu, Loredana Cupă, Ana Pănoiu, Sara Dungă. 

CAMPIONATUL NAȚIONAL JUNIOARE 2
EDIȚIA 2025-2026
SERIA G
ETAPA 10
REȘIȚA, SALA TRAIAN VUIA
DUMINICĂ, 7 DECEMBRIE 2025, ORA 14.00
LT TRAIAN VUIA REȘIȚA – CSM TÂRGU JIU

Comment here