CSM Târgu Jiu U19 se deplasează miercuri, 4 decembrie, la Râmnicu Vâlcea pentru partida din 16-mile Cupei României U19, contra SCM Râmnicu Vâlcea. Partida va începe la ora 12.00. Băieții lui Sorin Vintilescu merg cu gândul la calificare. ”Mergem la Vâlcea să încercăm să ne calificăm în optimi”, a declarat antrenorul Sorin Vintilescu.
La o zi distanță după ce băieții de la U16 s-au calificat în optimile Cupei României, o altă echipă a clubului nostru, Grupa U19, are meci programat în Cupa României. Deși vor avea parte de o deplasare dificilă, la SCM Râmnicu Vâlcea, și băieții de la U19 vor calificarea în faza următoare a competiției. Se anunță o partidă interesantă, cu o echipă care merge bine în campionat. Vâlcenii sunt pe locul 2 în Seria a 6-a a Campionatului Național, iar în turul precedent al Cupei României au trecut, la limită, scor 3-2, de AFC Câmpulung Muscel. Gorjenii merg însă încrezători în șansele lor. Băieții lui Vintilescu au tras tare la antrenamente și merg la Vâlcea cu gândul de a se califica în optimi. ”Mergem la Vâlcea să încercăm să ne calificăm în optimi”, a declarat antrenorul Sorin Vintilescu.
LOT CSM TÂRGU JIU U19: Alexandru Belea, Andrei Blaj, Ionuț Buță, Albert Cărămidaru, Daniel Ciortan, Elis Detculescu, Andrei Filip, Valentin Ilinca, Alexandru Lăpădat, Mihăiță Miculicean, Andrei Nedelcu, Mario Păunescu, Andrei Poenaru, Adriano Purdescu, Adrian Rasoveanu, Andrei Nanu, Antonio Surcel, Mario Țambu, Eduard Trăistaru, Andrei Trancău, Mihnea Tutunaru.
CUPA ROMÂNIEI U16
SEZON 2024-2025
ȘAISPREZECIMI
MIERCURI, 4 DECEMBRIE 2024, ORA 12.00
RÂMNICU VÂLCEA, STADION MUNICIPAL, TEREN SINTETIC
SCM RÂMNICU VÂLCEA – CSM TÂRGU JIU

Comment here