Handbal

Cupa României, Turul 3. CSM Târgu Jiu a pierdut, la mare luptă, disputa cu Bistrița. CSM Târgu Jiu – Gloria Bistrița 26-27

CSM Târgu Jiu a pierdut, la limită, pe teren propriu, partida din Turul 3 al Cupei României Râureni, contra Gloriei Bistrița, scor 26-27. CSM Târgu Jiu a părăsit Cupa României la capătul unui meci extrem de echilibrat, pierdut la mare luptă în fața grupării ardelene. Ekaterina Dzhukeva a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre, cu 19 intervenții, iar Alexandra Maria Gavrilă a fost cea mai bună marcatoare din tabăra gorjeană, cu 6 goluri.

Marți, 19 martie, în fața a aproximativ 800 de spectatori, care au creat o atmosferă incredibilă în Sala Sporturilor, echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache, a făcut cel mai bun meci din acest sezon. La capătul unei partide extrem de echilibrată, în care suspansul s-a menținut până în secundele de final, iar trăirile au fost la cote maxime, atât pe teren, cât și în tribună, balanța a înclinat către echipa oaspete, având însă în spate și câteva decizii controversate, care au stârnit realmente furia spectatorilor gorjeni. 

Dincolo de acest aspect, deloc de neglijat într-o confruntare pe muchie de cuțit, jocul prestat de gorjence a fost la un nivel foarte ridicat, atât pe fază ofensivă, cât și pe fază defensivă, dacă ținem cont și de valoare echipei adverse, una cu foarte multe jucătoare de echipă națională, și care-l are pe bancă pe selecționerul României. Handbalistele noastre nu s-au speriat de vedetele echipei adverse și au luptat de la egal la egal cu Bistrița, una dintre cele mai puternice grupări din handbalul feminin românesc în acest moment, locul 2 în Liga Florilor. Dovadă stă și scorul înregistrat pe tabelă la finalul meciului, 26-27, care arătă cât de echilibrată a fost confruntarea de la Târgu Jiu. Bistrița a reușit să se impună pe final de meci, având și superioritate numerică în teren, fiind și beneficiara unor ratări din tabăra gorjencelor. CSM Târgu Jiu a fost la un pas de Final 4, dar echipa oaspete a gestionat un pic mai bine finalul meciului și a reușit o calificare în extremis. Spectatorii gorjeni au gustat din plin jocul hotărât, ambițios, chiar spectaculos în anumite momente ale partidei prestat de jucătoarele lui Liviu Andrieș, dar au și taxat dur deciziile arbitrilor, și spunem asta pentru că suporterii gorjeni sunt buni cunoscători ai handbalului. 

Meciul a început într-o notă alertă, cu reușite de ambele părți. Laura Moldovan a deschis seria golurilor pentru CSM Târgu Jiu, iar Ira Zinatullina a venit cu două goluri la rând, pentru 3-3, la finalul primelor 3 minute de joc! Bistrița s-a distanțat ușor pe tabelă, la +4 în minutul 9, scor 4-8. Gorjencele nu au cedat. Cu sprijinul publicului, cu paradele Ekaterinei Dzhukeva, dar și cu Laura Moldovan, Ira Zinatullina și Ana Ciolan, inspirate pe semicercul advers, gorjencele au strâns scorul la 7-8 la jumătatea primei reprize. Bistrița a plusat și a ajuns la +3, scor 7-10, dar fetele lui Andrieș au ținut aproape, după golurile marcate de Gilda Simao, Andreea Chiricuță, Ana Ciolan și Maria Gavrilă, scor 13-14, în minutul 29. Un gol norocos, ușor deviat, a trimis Bistrița la vestiare cu un avantaj de două goluri, scor 13-15. 

Repriza secundă a început cu gol Bistrița, dar echipa noastră nu a cedat lupta, iar Maria Gavrilă, Andreea Chiricuță, Ana Ciolan și o execuție magistrală reușită de Laura Moldovan, CSM Târgu Jiu a reușit egalarea, scor 17-17, în minutul 37. Sala a devenit un vulcan gata să erupă. Tot Laura Moldovan, un minut mai târziu, a reușit să echilibreze din nou tabela, scor 18-18. Bistrița a încercat să se desprindă, dar Gilda Simao și Maria Gavrilă au readus egalitatea pe tabelă, scor 22-22. Partida a continuat într-o notă încrâncenată, cu eliminări în amebele tabere. Gilda Simao, un real câștig pentru gruparea gorjeană, a punctat din nou, iar Ana Ciolan și breșa găsită de Maria Gavrilă au restabilit echilibru pe tabelă, scor 25-25, în minutul 53. Bistrița a revenit în avantaj, dar Ana Ciolan a reușit să înscrie pentru 26-26. Finalul de meci a fost unul interzis cardiacilor, cu ambele echipe irosind șansa de a trece în avantaj. Totuși, Bistrița a profitat din plin de o dublă eliminare în tabăra gorjeană. Bistrița a dat lovitura prin Seraficeanu, iar Andrieș a cerut time-out. În inferioritate numerică, CSM Târgu Jiu nu a mai putut străpunge apărarea Bistriței, care a obținut o calificare cu mari emoții. 

La final, suporterii gorjeni au rămas minute bune în sală și le-au aplaudat și încurajat pe fetele lui Liviu Andrieș. 

La conferința de presă, antrenorul Liviu Andrieș și-a felicitat jucătoarele pentru jocul prestat, le-a mulțumit suporterilor pentru sprijinul fantastic și a explicat unde s-a făcut diferența în acest meci. 

La conferința de presă a fost prezentă și una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren și principala marcatoare a grupării gorjene, Maria Gavrilă. Coordonatorul de joc al echipei noastre nu și-a ascuns dezamăgirea după eliminarea din Cupa României. ”Am plecat cu un gust amar din sală. Am luptat până în ultima secundă. E dureros că am pierdut așa”, a declarat centrul echipei noastre, Maria Gavrilă.

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva(19 intervenții), Andreea Chetraru– Bianca Ștefania Chiriță, Helena Paulo Simao Gilda 3g, Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă 6g, Andreea Mihart, Mirabela Coteț, Ira Zinatullina 3g, Andreea Chiricuță 3g, Laura Moldovan 5g, Ana Maria Lopătaru, Florența Ilie, Iuliia Andriichuk 1g, Ana Cătălina Ciolan 5g, Sabine Klimek. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Grigore Albici. Maseur: Petre Tocaru.

CSM TÂRGU JIU – GLORIA BISTRIȚA
26-27(13-15)
CUPA ROMÂNIEI RÂURENI
EDIȚIA 2023-2024
TURUL 3- SFERTURI DE FINALĂ
SALA SPORTURILOR DIN TÂRGU JIU
MARȚI, 19 MARTIE 2024
ORA 18.00

 

Comment here