Handbal

Cupa României, Turul 1 / 8 Ianuarie 2023 / CSM Târgu Jiu vs SCM U Craiova

Vineri, 23 decembrie, echipa de handbal feminin CSM Târgu Jiu și-a aflat adversara din Cupa României. Cu puțin înainte de Crăciun a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea partidelor din Turul 1 al Cupei României feminin. Începutul anului 2023 ne aduce o nouă confruntare între CSM Târgu Jiu – SCM U Craiova. Partida este programată pentru data de 8 ianuarie 2023 și se va disputa la Târgu Jiu.

După partida din campionat, disputată la Craiova, acolo unde CSM Târgu Jiu a înregistrat prima victorie în deplasare de la promovarea în Liga Florilor, cele două echipe se vor confrunta din nou, de această dată în Cupa României. 

CSM Târgu Jiu și SCM U Craiova nu sunt la prima întâlnire în Cupa României. Pe 15 ianuarie 2020, la Târgu Jiu, când CSM Târgu Jiu evolua în Divizia A, SCM Craiova s-a impus în cadrul 16-imilor Cupei României, scor  30-23. Datele problemei s-au schimbat între timp, CSM Târgu Jiu a promovat în Liga Florilor, și mai mult, gorjencele au reușit să treacă în campionat de echipa din Craiova, chiar în Bănie, scor 25-21. 

La feminin, în urnă au intrat cele 11 echipe din eșalonul secund calificate după turul preliminar, dar și 9 echipe din Liga Florilor, cele 5 participante în cupele europene fiind calificate direct în turul 2, în optimi. Calificate direct în turul 2 au fost și două echipe rezultate în urma tragerii, acestea fiind CSU Știința București și Activ Prahova Ploiești.

Program Turul 1(9 partide ce vor avea loc pe 8 ianuarie 2023):

CSM TÂRGU JIU – SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA

CSM UNIREA SLOBOZIA – CSM CORONA BRAȘOV
CSU NEPTUN CONSTANȚA – CSM GALAȚI
CSM BACĂU – CSM SLATINA
GLORIA BISTRIȚA-NĂSĂUD – MINAUR BAIA MARE
HC ZALĂU – DACIA MIOVENI
U CLUJ-NAPOCA – DUNĂREA BRĂILA
CSM ROMAN – ȘCOALA 181 SSP BUCUREȘTI
ARENA TÂRGU MUREȘ – CS LIVIU REBREANU TURDA.

 

Comment here