Box

Cupa României Box Seniori, Sighetu Marmației(19-22 martie). Alexandru Sulea va reprezenta CSM Târgu Jiu la competiția din nordul țării

Începe Cupa României la Box Seniori, competiție la care CSM Târgu Jiu va fi reprezentată de Alexandru Sulea, la categoria 86 de kilograme. Puternicul turneu de la Sighetu Marmației se va desfășura în perioada 19-23 martie. Deși clubul nostru participă în premieră la o competiție de seniori, antrenorul Petrișor Gănănău este convins că Alexandru Sulea se poate întoarce cu o medalie din nordul țării. ”Alexandru este foarte bine pregătit, atât fizic, cât și psihic. Chiar dacă este prima competiție de seniori pentru CSM Târgu Jiu, vrem să ne întoarcem cu cea mai strălucitoare medalie și consider că avem toate șansele”, a declarat Petrișor Gănănău, înainte de plecarea spre Sighetu Marmației.

Săptămână intensă pentru secția de box a CSM Târgu Jiu. În premieră, un sportiv legitimat la secția de box va participa la o competiție de seniori. De la înființarea secției și până în prezent, clubul nostru a participat la numeroase competiții juvenile, începând din această săptămână, secția de box a CSM Târgu Jiu face pasul și la seniori. Prima oportunitate pentru secția de box a CSM Târgu Jiu este Cupa României Seniori, acolo unde se vor reuni peste 60 dintre cei mai valoroși pugiliști din țară, la 13 categorii de greutate. Printre sportivii prezenți la puternicul turneu din nordul țării se numără și Alexandru Sulea, pregătit de Petrișor Gănănău și Ștefan Grecescu. Pugilistul gorjean va urca în ring la categoria 86 de kilograme. Prima confruntare pentru sportivul nostru este programată pentru 20 martie, cu Robert Constantin, reprezentatul CS Rapid. Despre Alexandru Sulea, care se antrenează de aproape un an și jumătate la CSM Târgu Jiu, Petrișor Gănănău are numai cuvinte de laudă. Fostul mare pugilist este convins că sportivul său se poate întoarce acasă cu o medalie.

Petrișor Gănănău, antrenor secția de box a CSM Târgu Jiu: ”Alexandru este foarte bine pregătit, atât fizic, cât și psihic. Chiar dacă este prima competiție de seniori pentru CSM Târgu Jiu, vrem să ne întoarcem cu cea mai strălucitoare medalie și consider că avem toate șansele. Alex se pregătește de un an și 5 luni de zile alături de noi. Acum are șansa să demonstreze că este cel mai bun boxer de la secția noastră. Este un sportiv foarte serios, se pregătește bine și cred că dacă va continua pe acest drum, în mod sigur vor fi și rezultate. Ne bucurăm că participăm la o astfel de competiție puternică, și vreau să-i mulțumesc pentru această cale domnului director Robert Bălăeț, pentru această oportunitate, dar și tuturor celor care sunt alături de noi și ne sprijină ”.

Pe stadion sau în sala de antrenament, Alexandru a tras tare pentru prima competiție de seniori în care va reprezenta CSM Târgu Jiu! Alexandru, mult succes!

Comment here