CSM Târgu Jiu a trecut astăzi, în deplasare, de Unirea Bolboși, scor 5-0, în optimile de finală ale Cupei României, faza județeană. Golurile calificării în faza superioară a competiției au venit de la golgheterul CSM-ului, Bebeto Lupuleț, care a reușit o dublă, în minutele 39 și 90, Ovidiu Rasoveanu(min. 44), Ionuț Budilică(min.43) și Lucian Marina, din penalty(min.82). ”O calificare meritată, după o partidă în care băieții noștri au arătat că se pot adapta pe orice suprafață. Au dat dovadă de profesionalism, implicare și au făcut o partidă foarte bună. Felicitări tuturor!”, a declarat imediat după meciul de la Bolboși, antrenorul Mario Găman.
La fel ca și în campionatul Ligii a 4-a, CSM Târgu Jiu defilează și în Cupa României. Astăzi a venit rândul celor de la Unirea Bolboși să facă cunoștință cu forța ofensivă a echipei din Târgu Jiu. 5 goluri a reușit echipa noastră la Bolboși, la care se adaugă alte ocazii clare de a marca. Într-o competiție a surprizelor, băieții lui Mario Găman nu le-au dat nicio șansă gazdelor de la Bolboși, care s-au preocupat mai mult să limiteze proporțiile scorului, având în vedere apetitul ofensiv al CSM-ului din Liga a 4-a. A fost un meci care a curs într-o singură direcție, un antrenament bun pentru echipa noastră, în vederea partidei de sâmbătă, cu Vulturii 2 Fărcășești.
Mario Găman a început partida de la Bolboși cu următorul ”11”: Ionuț Buță – Eduard Trăistaru, Robert Stancu, Ionuț Purdescu, Lucian Marina – Marian Habet, Tudor Pătrășcoiu, Ovidiu Rasoveanu, Alexandru Lăpădat, Adelin Pîrcălabu(cpt) – Bebeto Lupuleț. Pe parcurs au mai intrat: Mihnea Tutunaru, Dragoș Blaj, Ionuț Budilică, Daniel Ciortan și Mihăiță Miculicean.
Deși prima repriză s-a desfășurat mai mult în jumătatea gazdelor, CSM Târgu Jiu a deschis scorul destul de târziu. S-a întâmplat în minutul 39, atunci când Marian Habet a trimis o pasă în adâncime, iar Bebeto Lupuleț a trimis pe lângă portar. Cu puțin înainte de finalul primei reprize, Marian Habet a oferit un nou asist. De data aceasta, mingea a ajuns la Ovidiu Rasoveanu, care a făcut 2-0 și a stabilit scorul la pauză.
Repriza secundă a continuat pe aceleași coordonate, cu CSM Târgu Jiu care a continuat să pună presiune pe careul gazdelor. Mario Găman a făcut primele schimbări în minutul 70. Ovidiu Rasoveanu, Alexandru Lăpădat și Marian Habet au fost înlocuiți cu Mihnea Tutunaru, Dragoș Blaj și Ionuț Budilică. Cei trei și-au pus imediat amprenta pe jocul echipei. La doar 3 minute distanță după ce a fost trimis pe teren, Ionuț Budilică a majorat scorul la 3-0. În minutul 75, staff-ul CSM-ului a operat și ultimele două modificări. Au părăsit terenul Ionuț Purdescu și Tudor Pătrășcoiu, iar în locul lor au intrat Daniel Ciortan și Mihăiță Miculicean. Pe final de meci, băieții lui Mario Găman au mărit presiunea la poarta gazdelor, iar în minutul 82, Dragoș Blaj a scos un penalty, pe care Lucian Marina la transformat în golul de 4-0. Golgheterul echipei noastre, Bebeto Lupuleț a închis tabela în primul minut al prelungilor. S-a terminat 5-0 și CSM Târgu Jiu s-a calificat în faza superioară a competiției. ”O calificare meritată, obținută pe un teren foarte greu, după o partidă în care băieții noștri au arătat că se pot adapta pe orice suprafață. Au dat dovadă de profesionalism, implicare și au făcut o partidă foarte bună. Vreau să-i felicit pentru modul în care s-au comportat astăzi”, a declarat după victoria de la Bolboși, antrenorul Mario Găman.
CUPA ROMÂNIEI
FAZA JUDEȚEANĂ- OPTIMI
BOLBOȘI, TEREN COMUNAL
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
ORA 15.00
AS UNIREA BOLBOȘI – CSM TÂRGU JIU 0-5(0-2)
Marcatori: Bebeto Lupuleț(min. 39 și 90), Ovidiu Rasoveanu(min. 44), Ionuț Budilică(min.43) și Lucian Marina, din penalty(min.82)
CSM TÂRGU JIU: Ionuț Buță – Eduard Trăistaru, Robert Stancu, Ionuț Purdescu(min. 75 Mihăiță Miculicean), Lucian Marina – Marian Habet(min. 70 Ionuț Budilică), Tudor Pătrășcoiu(min. 75 Daniel Ciortan), Ovidiu Rasoveanu(min. 70 Mihnea Tutunaru), Alexandru Lăpădat(min. 70 Dragoș Blaj), Adelin Pîrcălabu(cpt,) – Bebeto Lupuleț. Pe banca de rezevere au mai fost: Alexandru Oprița, Fabian Bărănescu, Albert Filip, Albert Cărămidaru. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristian Mihuț.









Comment here