EHF EUROPEAN LEAGUE WOMAN 2023-2024Handbal

CSM Târgu Jiu și-a aflat potențialul adversar din Turul 3 din European League Woman 2023-2024. Echipa pregătită de Liviu Andrieș va juca cu câștigătoarea dintre Hypo Niederosterreich (Austria) și Onnereds HK (Suedia)

Echipa de handbal feminin a CSM Târgu Jiu și-a aflat potențialul adversar din Turul 3 din European League Woman 2023-2024, după tragerea la sorți, care a avut loc marți, 18 iulie, la Viena. Echipa pregătită de Liviu Andrieș va juca cu câștigătoare dintre Hypo Niederosterreich(Austria) și Onnereds HK(Suedia). Prima manșă se va disputa în deplasare, pe 11 sau 12 noiembrie, în timp ce returul va avea loc pe 18 sau 19 noiembrie 2023, la Târgu Jiu. ”Vom avea parte de un adversar destul de puternic, dar trebuie să ne bucurăm de faptul că putem aduce la Târgu Jiu unele dintre echipele puternice din Europa. Indiferent cu cine vom juca, trebuie să ne bucurăm de acest eveniment, pe care toată lumea îl așteaptă cu nerăbdare la Târgu Jiu”, a declarat Liviu Andrieș imediat după tragerea la sorți.

Astăzi, la Viena, au fost trase la sorți meciurile tururilor 2 și 3 de calificare în EHF European League Women, competiție în care s-au înscris în total 34 de echipe. Printre acestea se numără și CSM Târgu Jiu, calificată în premieră în cupele europene, după ce a jucat finala Cupei României. 12 echipe își vor începe campania în turul 2 de calificare. CSM Târgu Jiu a fost cap de serie la tragerea la sorți pentru Turul 3, alături de finalista EHF din sezonul trecut, BV Borussia Dortmund și câștigătoare din 2021, Neptunes Nantes. Nykobing Handball, Thuringer HC, Gloria Bistrița și Motherson Mosonmagyarovari sunt deja calificate în faza grupelor și intră în competiție abia în ianuarie 2024. Meciurile din turul 2 de calificare sunt pe 23-24 septembrie (prima manșă) și 30 septembrie-1 octombrie(manșa secundă), iar turul 3 se joacă în perioada 11-12 noiembrie și 18-19 noiembrie 2023.

CSM Târgu Jiu va sta așadar cu ochii pe dubla manșă dintre Hypo Niederösterreich, din Austria și Onnereds HK, din Suedia, pentru că de acolo va veni adversarul cu care gruparea gorjeană va juca în Turul 3 . Echipa din Austria este un nume cu rezonanță în Europa, mai ales de pe vremea când purta numele de Hypo Viena, fiind o fostă câștigătoare de Liga Campionilor, chiar dacă echipa din Austria a trecut printr-o perioadă financiară dificilă. Chiar și în aceste condiții, Hypo rămâne în continuare o echipă puternică. Nici echipa din Suedia nu este de neglijat. Onnereds a terminat pe locul 3 în campionatul din Suedia. 

Imediat după tragerea la sorți am stat de vorbă cu antrenorul Liviu Andrieș. Iată ce ne-a declarat principalul de la CSM Târgu Jiu despre cele două adversare, dar și despre faptul că CSM Târgu Jiu a evitat o confruntare europeană cu Dunărea Brăila. Gorjencele se pregătesc intens acum pentru debutul noului sezon handbalistic din România. 

PROGRAM TURUL 3

Iată cum arată Turul 2, de acolo de unde vine adversarul CSM Târgu Jiu.

 

 

Comment here