Fotbal

CSM Târgu Jiu, de neoprit! Băieții lui Mario Găman îşi păstrează parcursul perfect. Parângul Bumbești Jiu – CSM Târgu Jiu 1-6

CSM Târgu Jiu a înregistrat astăzi a 11-a victorie consecutivă în Liga a 4-a, după ce a trecut, în deplasare, de Parângul Bumbești Jiu, scor 6-1. Albert Cărămidaru(min. 9), Bebeto Lupuleț(min. 20), Adelin Pîrcălabu(min. 24 și 52), Marian Habet(min. 55) și Mario Țambu(min. 69) au marcat golurile victoriei de pe stadionul ”Aurel Țicleanu” din Bumbești Jiu. ”O victorie pe deplin meritată, după un meci controlat de noi pe toată durata lui. Mă bucur că reușim să-i ținem conectați și focusați pe băieți la importanța fiecărui meci”, a declarat imediat după meci, antrenroul Mario Găman. 

CSM Târgu Jiu a obținut în acest weekend cea mai concludentă victorie în deplasare, de până acum, din acest sezon.  Pe o vreme frumoasă, bună pentru fotbal, băieții lui Mario Găman și au continuat parcursul excelent din campionat. Sub privirile primarului municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, prezent la meci, alături de directorul Robert Bălăeț, CSM Târgu Jiu a dominat categoric întâlnirea de la Bumbeștiu Jiu.

Meciul a fost la discreția echipei noastre, care a avut și alte numeroase ocazii de a marca, cea mai mare fiind cea a lui Marian Habet, care putea face dubla, dar mingea șutată de mijlocașul CSM-ului a lovit bara. Gazdele au ajuns destul de rar la poarta echipei noastre. Abia în minutul 84, pe fondul unei ușoare relaxări în tabăra echipei din Târgu Jiu, gazdele au reușit să reducă din diferență. S-a terminat 6-1 pentru CSM Târgu Jiu.

Meciul de la Bumbești Jiu a fost o nouă oportunitate pentru antrenorul Mario Găman de a da credit tinerilor jucători de la grupele de juniori ale clubului. După ce etapa trecută, Mario Găman l-a trimis pe teren pe tânărul de doar 16 ani, Robert Ciocea, care a și marcat, astăzi a fost rândul tânărului portar, de doar 16 ani, Luis Pilea, să debuteze la echipa de seniori. Cum proiectul fotbalistic de la CSM Târgu Jiu este unul gândit pe termen lung, în care oficialii clubului își doresc să ducă echipa în ligile superioare ale fotbalului românesc, antrenorii sunt preocupați să asigure, pe lângă rezultatele din acest sezon, și viitorul acestei echipe. 

Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”În continuare încercăm să dăm credit copiilor și astăzi am debutat un jucător născut în 2008. Asta este menirea noastră. Când simțim și considerăm că un copil se poate impune sau poate face față rigorilor unui meci de seniori, îi dăm credit să arate și să demnonstreze că ne putem baza pe el și mai mult în viitor”.

CSM Târgu Jiu a abordat partida de la Bumbeștiu Jiu cu următorul ”11”: Ionuț Buță – Fabian Bărănescu, Robert Stancu, Lucian Marina, Alexandru Lăpădat – Marian Habet, Tudor Pătrășcoiu, Albert Filip, Albert Cărămidaru, Adelin Pîrcălabu(cpt.) – Bebeto Lupuleț. Pe parcurs au mai intrat Eduard Trăistaru, Mihăiță Miculicean, Mario Țambu, Mihnea Tutunaru și Luis Pilea. 

CSM Târgu Jiu a început în atac partida de la Bumbești Jiu, iar prima mare ocazie de gol a venit în minutul 3, când Albert Cărămidaru a trecut pe lângă deschiderea scorului, după o pasă excelentă primită de la Fabian Bărănescu. A fost o repetiție pentru golul din minutul 9. Faza a fost una identică cu cea din minutul 3, cu Fabian Bărănescu, asist pentru Albert Cărămidaru, care a deschis seria golurilor din acest meci. Revenit în formula de start a echipei noastre, căpitanul Adelin Pîrcălabu a fost foarte aproape de a majora diferența în minutul 15. A făcut-o însă golgheterul CSM Târgu Jiu, Bebeto Lupuleț, în minutul 20, pentru 2-0. Căpitanul Adelin Pîrcălabu și-a luat revanșa în minutl 24, atunci când a primit o pasă excelentă de la Albert Filip și a dus scorul la 3-0. Băieții lui Mario Găman au continuat să pună presiune pe careul advers, dar scorul a rămas neschimbat până la pauză. 

La revenirea de la vestiare au apărut și primele modificări în echipa lui Mario Găman. Fabian Bărănescu și Alexandru Lăpădat au luat loc pe bancă, iar în locul lor au intrat Eduard Trăistaru și Mihăiță Miculicean. CSM și-a continuat jocul ofensiv și în minutul 52, căpitanul Adelin Pîrcălabu, a făcut dubla. 3 minute mai târziu, în minutul 55, Tudor Pătrășcoiu a fost faultat în careul advers și CSM Târgu Jiu a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, transformată fără probleme de specialistul CSM-ului, Marian Habet, pentru 5-0. După gol, Mario Găman a operat alte două schimbări. Adelin Pîrcălabu și Bebeto Lupuleț au fost înlocuiți de Mario Țambu și Mihnea Tutunaru. Nu a trecut mult și noul intrat pe teren, Mario Țambu, și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, pentru 6-0, în minutul 69. Imediat după gol, staff-ul CSM-ului a efectuat și ultima modificare. Mario Găman l-a aruncat în luptă pe tânărul goalkeeper, de doar 16 ani, Luis Pilea, component al echipei U17 a CSM Târgu Jiu. Acesta i-a luat locul lui Ionuț Buță. CSM a continuat să pună presiune la poarta adversă, dar fără sa mai puncteze pe tabelă. Pe final de meci, băieții lui Mario Găman au mai redus din turație, iar gazdele au reușit să înscrie, pentru 1-6, în minutul 84. Un minut mai târziu, Marian Habet a fost foarte aproape de golul 7, dar bara s-a opus la șutul puternic al mijlocașului de la CSM Târgu Jiu. S-a terminat 6-1 și CSM Târgu Jiu rămâne liderul incontenstabil al clasamentului. 

Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”O victorie pe deplin meritată, după un meci controlat de noi pe toată durata lui. Mă bucur că reușim să-i ținem conectați și focusați pe băieți la importanța fiecărui meci. Ne bucrăm să vedem că sunt preocupați să transpună în joc ceea ce se lucrează la antrenamente, și că ușor-ușor devenim din ce în ce mai siguri pe noi. Vreau să-i felicităm pe băieți pentru acest joc, dar și pentru toată această perioadă de când a început campionatul”, a declarat imediat după meci, antrenorul Mario Găman. 

CSM Târgu Jiu: Ionuț Buță(min.70 Luis Pilea) – Fabian Bărănescu(min, 45 Eduard Trăistaru), Robert Stancu, Lucian Marina, Alexandru Lăpădat(min.45 Mihăiță Miculicean) – Marian Habet, Tudor Pătrășcoiu, Albert Filip, Albert Cărămidaru, Adelin Pîrcălabu(cpt.)(min.57 Mario Țambu)- Bebeto Lupuleț(min. 57 Mihnea Tutunaru). Pe banca de rezevere au mai fost: Ovidiu Rasoveanu, Ionuț Pudescu, Robert Ciocea, Andrei Trancău. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Darin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristi Mihuț.

LIGA 4
EDIȚIA 2024-2025
ETAPA 11
BUMBEȘTI JIU, STADION AUREL ȚICLEANU
SÂMBĂTĂ, 26 OCTOMBRIE, ORA 12.00
CS PARÂNGUL BUMBEȘTI JIU – CSM TÂRGU JIU 1-6(0-3)

Etapa viitoare, sâmbătă, pe 2 noiembrie, de la ora 19.30, CSM Târgu Jiu va juca pe tren propriu, cu AS Jupânești.

Comment here