Duminică, 28 ianuarie, handbaliștii Juniori 3 CSM Târgu Jiu au pierdut primul meci din campionat, în deplasare, la ocupanta locului 2, CSS Drobeta TurnuSeverin. Gazdele s-au impus cu 37-35, la pauză 20-17, într-un meci care a contat pentru etapa a 8-a din Seria I a Campionatului Național. Echipa lui Vali Popescu rămâne în continuare liderul Seriei I. ”Am greșit puțin cam mult în acest meci. Am pierdut destul de ușor mingea în atac. Nici în apărare nu am reușit să facem un joc foarte bun, și cred că aici s-a făcut diferența. Trebuie să învățăm și din astfel de jocuri”, au fost primele concluzii ale antrenorului Vali Popescu, după meciul de la Severin.
CSM Târgu Jiu, liderul Seriei I, s-a deplasat în acest weekend la Severin, pentru derby-ul seriei, cu ocupanta locului 2, CSS Drobeta Turnu Severin. Câștig de cauză a avut echipa gazdă, care a făcut o primă repriză mai bună. Echipa din Severin a intrat cu un +3 pe tabelă la vestiare, scor 20-17, avantaj care a devenit decisiv în stabilirea echipei câștigătoare. Gorjenii au controlat repriza secundă, dar nu au reușit să întoarcă scorul pe tabelă. S-a terminat 37-35 pentru gazde, dar CSM Târgu Jiu continuă să fie liderul Seriei I. Calificați deja în faza superioară a competiției, gorjenii vor să încheie seria pe primul loc. După rezultatul de astăzi, CSM Târgu Jiu și CSS Drobeta Turnu Severin merg în faza a doua a campionatului cu câte 2 puncte, după ce și-au împărțit victoriile în prima parte a sezonului. Vali Popescu pune înfrângerea de astăzi pe seama greșelilor din atac, dar și pe seama unui joc mai slab făcut de elevii săi pe faza defensivă.
Vali Popescu, antrenor echipa de handbal masculin CSM Târgu Jiu Juniori 3: ”Din păcate nu am reușit să câștigăm acest joc. Am greșit puțin cam mult astăzi. Am pierdut destul de ușor mingea în atac. Nici în apărare nu am reușit să facem un joc foarte bun, și cred că aici s-a făcut diferența. Trebuie să învățăm și din astfel de jocuri”.
CSM Târgu Jiu: Vlad Mezdrea, Mihai Bordușanu 1g, Narcis Popescu, Ianis Penescu 4g, David Popară, Andrei Mornea, Alexandru Ungureanu, David Bîrlete 2g, Alexandru Anghel, Ștefan Stănoiu, Mihai Ularu 2g, David Honcioiu 10g, Mihnea Ciobanu 1g, Vlad Călinoiu 7g, Robert Guran 2g, Cătălin Popescu 6g. Antrenor: Valentin Popescu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL DE JUNIORI 3
EDIȚIA 2023-2024
SERIA I / ETAPA 8
DROBETA TURNU SEVERIN, SALA SPORTURILOR
DUMINICĂ, 28 IANUARIE 2024, ORA 12.00
CSS DROBETA TURNU SEVERIN – CSM TÂRGU JIU 37-35(20-17)
Etapa viitoare, pe 18 februarie, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu, cu CSS Craiova.
Comment here