Handbal

CN Junioare 3. Handbalistele Paulei Martinescu, duel cu liderul Grupei 3 Valoare. Sâmbătă, 23 martie, ora 12.00: CSM Târgu Jiu – Corona Brașov

Sâmbătă, 23 martie, duel tare în Sala Sporturilor din Târgu Jiu în Grupa 3 Valoare la handbal feminin junioare 3. CSM Târgu Jiu primește vizita liderului grupei, CSM Corona Brașov. Partida contează pentru etapa a 3-a din G3V și va începe la ora 12.00. Gorjencele sunt hotărâte să încurce liderul și să obțină prima victorie din Faza a II-a a Campionatului Național. ”Cuvântul de ordine este victoria pentru acest meci. Vom da totul pentru a câștiga punctele puse în joc. Avem nevoie de o victorie, una de moral, dar avem nevoie și de sprijinul publicului”, ne-a declarat antrenoarea Paula Martinescu, care a prefațat duelul din weekend.  

După eșecul nemeritat din etapa trecută, de pe terenul Transilvaniei Brașov, CSM Târgu Jiu se va duela în acest weekend cu cealaltă reprezentantă a Brașovului în Grupa 3 Valoare, Corona Brașov, care este și liderul grupei. Fetele Paulei Martinescu nu se sperie de statul echipei adverse și vor să își treacă în cont prima victorie din această fază a competiției. Handbalistele Paulei Martinescu vor să profite de avantajul terenului propriu, dar și de susținerea publicului din Târgu Jiu. Paula Martinescu este convinsă că CSM Târgu Jiu va avea un cuvânt de spus în derularea Grupei 3 Valoare. 

Paula Martinescu, antrenoare junioare 3 CSM Târgu Jiu: ”Cuvântul de ordine este victoria pentru acest meci. Vom da totul pentru a câștiga punctele puse în joc. Avem nevoie de o victorie, una de moral, dar avem nevoie și de sprijinul publicului. Avem nevoie de puncte, avem nevoie de o victorie care să întărească moralul fetelor. CSM Târgu Jiu are un grup unit, este o echipă puternică și încă nu și a spus ultimul cuvânt. Cred în valoarea panterelor și de aceea sunt sigură ca vor face un meci frumos, încununat la final, sper eu, cu o victorie meritată! Forța panterele!”

CSM TÂRGU JIU: Raisa Pagnejer, Ana Bîrlete, Cleopatra Pîslaru, Ștefania Chimerel, Miruna Popescu, Antonia Vârțan, Alexia Vârțan, Diana Ștefu, Anastasia Găvănescu, Raisa Ion, Carla Logăscu, Maria Cojocaru, Andrada Văduva, Yasmina Sfiea, Sara Dungă, Daniela ȚoțanAntrenoare: Paula Martinescu.

CAMPIONATUL NAȚIONAL JUNIOARE 3
EDIȚIA 2023-2024
FAZA II

GRUPA 3 VALOARE / ETAPA 3
SALA SPORTURILOR DIN TÂRGU JIU

SÂMBĂTĂ, 23 MARTIE 2024, ORA 12.00
CSM TÂRGU JIU – CSM CORONA BRAȘOV

 

Comment here