Echipa de handbal junioare 3 a CSM Târgu Jiu își continuă seria meciurile din Grupa Speranță 4, cu un meci pe teren propriu, contra formației LPS Târgu Mureș. Handbalistele pregătite de Radu Costel vor prima victorie din faza a doua a campionatului. Partida este programată pentru joi, 30 martie, de la ora 12.30. ”Continuăm lupta în Grupa Speranță 4. Jucăm acasă și încercăm prima victorie”, a declarat antrenorul Radu Costel, care a anunțat astfel obiectivul echipei sale pentru această etapă.
Zi plină de handbal, joi, 30 martie, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, cu două meciuri foarte importante. Junioarele 3 deschid ziua cu meciul din etapa a-4-a din Grupa Speranță, contra LPS Târgu Mureș, și țintesc prima victorie din această serie, în timp ce senioarele au meci în Liga Florilor, extrem de important, de la ora 18.00, cu HC Zălău.
După dușul rece încasat etapa trecută, pe terenul echipei CSM Târgu Mureș, junioarele lui Radu Costel vor să strângă primele puncte din această grupă. Au o bună oportunitate de a face acest lucru în fața celeilalte reprezentante din Târgu Mureș, LPS Târgu Mureș. Antrenorul gorjean are și ceva probleme de lot. Lipsește Ștefania Bușe, accidentată.
Radu Costel, antrenor Junioare 3 CSM Târgu Jiu: ”Continuăm lupta în Grupa Speranță 4. Jucăm acasă și încercăm prima victorie. Pregătim jocul, lucrăm la moralul fetelor șubrezit de ultimele două înfrângeri și sper totuși intr-o descatusare împotriva LPS Târgu Mureș. Nu pot miza pe aportul Ștefaniei Bușe, accidentată în ultima confruntare. Strângem rândurile, iar joi, încercăm să prezentăm un joc agreabil la finalul căruia să se bucure echipa mai bună”.
CSM Târgu Jiu Junioare 3: Ștefania Bîlteanu, Andrada Văduva, Cleopatra Pîslaru, Andreea Mindoiu, Dana Țoțan, Alexandra Popescu, Beatrice Popescu, Diana Ștefu, Anastasia Găvănescu, Carla Logăscu, Maria Cojocaru, Raisa Pagnejer, Ștefania Ciobanu, Maria Cîrciumariu, Ștefania Chimerel, Ana Bîrlete. Antrenor: Radu Costel.
Campionatul Național Junioare 3
Ediția 2022-2023
Grupa Speranță 4
Etapa 4
Târgu Jiu, Sala Sporturilor
Joi, 30 martie 2023, Ora 12.30
CSM Târgu Jiu – LPS Târgu Mureș

Comment here