Mâine, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu va începe primul turneu în care sunt angrenate echipele feminine la nivel de junioare 3. CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Seria J, alături de CSS Petroșani, CSS Hunedoara, HCM Craiova și CSM Slatina. Primul turneu din serie se va disputa în perioada 3-7 februarie.
Junioarele 3, antrenate de Andrei Enache, vor debuta în noua ediție de campionat pe 4 februarie. Tinerele handbaliste de la CSM Târgu Jiu vor întâlni pe CSM Slatina.
Andrei Enache: Am început pregătirea cu mare entuziasm încă din 11 ianuarie. Trebuie să spun că cel mai mult mă bucur pentru acești minunați copii, pentru că își doreau foarte mult să revină la sală, la antrenamente, să înceapă campionatul, după o pauză atât de lungă. Cred că cel mai important lucru pentru ele, în momentul de față, este să se bucure de handbal, să facă totul pe teren cu placere și cu zâmbetul pe buze. Cred că acesta ar fi cel mai mare câștig. Strict handbalistic, cred că se va simți această pauză forțată în ritmul de joc al tuturor echipelor, mai ales că, să nu uităm, este vorba de 4 meciuri în 4 zile, ceea ce este extrem de greu și pentru o echipă de seniori. Dar, cu siguranță, bucuria și entuziasmul pe care-l vor avea, le vor ajuta să depășească momentele de oboseală care vor aparea pe parcursul meciurilor.
Primul turneu din serie se va desfăşura la Târgu Jiu, în Sala Sporturilor, în perioada 3-7 februarie. În această perioadă se vor juca 10 meciuri, câte două în fiecare zi. CSM Târgu Jiu va sta în prima etapă. Elevele lui Andrei Enache vor juca prima partidă pe 4 februarie, de la ora 11.00, cu CSM Slatina. Vineri, 5 februarie, de la ora 13.40, CSM Târgu Jiu va înfrunta pe CSS Hunedoara. Sâmbătă, de la ora 11.00, gorjencele se vor duela cu HCM Craiova, iar duminică, de la 11.40, CSM Târgu Jiu va juca împotriva echipei CSS Petroșani.
Comment here