Echipa de baschet feminin U15 a CSM Târgu Jiu s-a calificat astăzi la Turneul Final B din cadrul Campionatului Național U15, acolo unde se va lupta pentru locurile 9-16. Echipa pregătită de Laurențiu Răuț a câștigat ambele partide disputate sâmbătă, 28 martie, în cadrul turneului din Grupa 7 GVB, de la Târgu Mureș. Gorjencele au trecut de CSS Alexandria, scor 71-33, și de Sirius Târgu Mureș, scor 76-24.
Baschetbalistele CSM Târgu Jiu au plecat spre Târgu Mureș cu gândul la calificarea între cele mai bune 8 echipe din Grupa Valorică B. În plus, fetele lui Laurențiu Răuț au vrut să demonstreze că ceea ce s-a petrecut la precedentul turneu, soldat cu două înfrângeri, a fost doar un accident nefericit. Gorjencele au demonstrat din plin acest lucru în Ardeal, unde au făcut un turneu reușit. Dovadă stau și cele două victorii înregistrate astăzi, la diferențe de scor care spun totul despre cum au abordat fetele lui Laurențiu Răuț turneul din acest weekend. În prima partidă, CSM Târgu Jiu a trecut fără probleme de CSS Alexandria, scor 71-33. Nici echipa gazdă a turneului, Sirius Târgu Mureș, nu a fost iertată de gruparea gorjeană care s-a impus lejer, scor 76-24. Cu cele două victorii clare, gorjencele au câștigat turneul și și-au asigurat biletele pentru Turneul Final B, acolo unde se vor bate pentru locurile 9-16 la nivel național.
Laurențiu Răuț, antrenor U15 Feminin CSM Târgu Jiu: ”Mă bucur că fetele au demonstrat că ceea ce s-a întâmplat la turneul precedent a fost o greșeală. Sunt bucuros că am făcut un turneu bun și sper să continuăm aceste evoluții bune și la Turneul Final B.”
LOT CSM TÂRGU JIU: Arina Dragotescu, Alexia Drăgușin, Raluca Ciuvăț, Antonia Vameșu, Ranya Graure, Sophia Paraschiv, Silvia Bădoi, Anais Gîrjoabă, Ana Maria Besoi, Andrada Fodor, Alexandra Mădă, Maria Petria.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U15 FEMININ
EDIȚIA 2025-2026
TURNEUL SEMIFINAL – GRUPA VALORICĂ B
TÂRGU MUREȘ, SALA LPS
GRUPA 7 GVB / TURNEU 1
SÂMBĂTĂ, 28 MARTIE 2026, ORA 14.00
CSM TÂRGU JIU – CSS ALEXANDRIA 71-33
SÂMBĂTĂ, 28 MARTIE 2026, ORA 19.00
CSM TÂRGU JIU – ACS BC SIRIUS TÂRGU MUREȘ 76-24







Comment here