Lupte

Amelian Istrătescu, Rareș Ninu și Vlad Bejinariu vor reprezenta CSM Târgu Jiu la Campionatul Național Individual U17. Competiția se va desfășura la Călărași(25-27 aprilie)

Luptătorii juniori de la CSM Târgu Jiu se pregătesc pentru prima mare competiție oficială din acest an, care va începe mâine la Călărași. Juniorii pregătiți de Mădălin Gorjanu vor reprezenta clubul gorjean la Campionatul Național Individual U17, competiție care se va desfășura în perioada 25-27 aprilie. CSM Târgu Jiu va fi reprezentat la Călărași de Vlad Bejinariu, la categoria 71 de kilograme, Rareș Ninu, la categoria 80 de kilograme, și Amelian Istrătescu, la categoria 92 de kilograme. ”Îmi doresc ca cei trei sportivi să facă un concurs cât mai bun și să arate că suntem pe un drum ascendent”, a declarat antrenorul Mădălin Gorjanu, înainte de plecarea spre Călărași. 

Secția de lupte a CSM Târgu Jiu va avea parte de un final de săptămână intens, cu 3 sportivi implicați într-una dintre cele mai importante competiții la acest nivel de vârstă, Campionatul Național Individual U17, competiție organizată sub egida Federației Române de Lupte. Pe parcursul a trei zile de competiție, în perioada 25-27 aprilie, peste 400 de luptători din toată țara se vor confrunta pentru titlurile de campioni ai României, la diferite categorii de greutate. CSM Târgu Jiu merge la Călărași cu 3 sportivi, care sunt deja obișnuiți cu întrecerile naționale de juniori, diferă doar categoria de greutate. Clubul gorjean va fi reprezentat de Vlad Bejinariu, la categoria 71 de kilograme, Rareș Ninu, la categoria 80 de kilograme, și Amelian Istrătescu, la categoria 92 de kilograme. Toți cei trei sportivi vor evolua la o categorie de greutate mai mare decât cea la care au concurat anul trecut în competițiile naționale. Mădălin Gorjanu spune că cei trei sportivi au potenţial pentru rezultate notabile la acest campionat, chiar dacă au schimbat categoria de greutate. Gorjanu consideră că turneul de la Călărași este și o bună oportunitate de testare la noile categorii de greutate. 

Mădălin Gorjanu, antrenor secția de lupte a CSM Târgu Jiu: ”Plec cu speranțe mari în acești băieți, care au crescut de la an la an, și care au adus medalii în sezoanele precedente. Au mici probleme musculare, dar sper și îmi doresc să facă un concurs cât mai bun și să arate că suntem pe un drum ascendent. Toți 3 schimbă categoria de greutate față de anul trecut și urcă în categorie. Este și un test pentru a vedea cum se descurcă fiecare la o categorie de greutate mai mare”.

 

Comment here