Fotbal

CSM Târgu Jiu și-a aflat adversarul din Turul 1 al Cupei României, ediția 2026-2027. Echipa pregătită de Mario Găman se va confrunta pe 29 iulie, la Târgu Jiu, cu Vulturii Fărcășești

CSM Târgu Jiu și-a aflat adversarul din Turul 1 al Cupei României Betano. Echipa pregătită de Mario Găman se va confrunta cu Vulturii Fărcășești. Meciul se va disputa pe 29 iulie, la Târgu Jiu, pe Stadionul Municipal.

CSM Târgu Jiu se pregătește pentru primul meci oficial din sezonul competițional 2026-2027. Federația Română de Fotbal a stabilit joi, 23 iulie, prin tragere la sorți, programul Turului 1 al Cupei României, ediția 2026-2027. În această fază a competiției, CSM Târgu Jiu va evolua, pe teren propriu, contra grupării Vulturii Fărcășești. Conform programului stabilit de Federația Română de Fotbal, partida va începe la ora 17.30. În cazul în care ora de start a partidei va fi modificată vă vom anunța în timp util. Turul 1 al Cupei României va cuprinde 38 de meciuri prin împerecherea a 76 de echipe, în speță cele 7 echipe câștigătoare ale fazelor regionale, plus 69 de echipe din Liga 3.

Iată ce a declarat imediat după tragerea la sorți antrenorul Mario Găman.

Mario Găman, antrenor CSM Târgu Jiu: ”Urmează prima partidă oficială în Cupa României, și chiar dacă suntem într-o fază de acomodare și în plin program de pregătire fizică, vom trata jocul foarte serios. Am simțit grupul foarte implicat, cu o dorință foarte mare de a crește nivelul. Am mare încredere în acest grup, iar acum trebuie să dovedim și pe teren acest lucru. Întâlnim o echipăm tot din Gorj, pe care vreau să o felicit pentru parcursul de anul trecut, o echipă care a pierdut doar un singur jucător de bază, pe Bubuioc, și în schimb a adus 5 jucători, atât seniori, cât și juniori. Cred că sunt mult mai puternici ca anul trecut, știm ce înseamnă duelurile gorjenești, știm cu toții că implică ambiții mari de multe ori chiar peste limita fair-play-ului, dar noi avem drumul nostru și nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic, cum că o echipă este cea mai bună din județ sau din oraș. Așa cum se spune uneori in fotbal, astfel de etichete țin de istoria unui sezon, de momentul pe care-l traversează o echipă și de ceea ce reușește să construiască în timp. Pentru noi cel mai important este să ne demonstrăm nouă că suntem pe un drum bun într-un proces de formare și dezvoltare a echipei, iar obiectivul nostru este să construim ceva solid, cu răbdare și continuitate. Ne dorim ca de la an la an să se vadă progresul, atât în joc, cât și în mentalitate și în rezultatele obținute. Dacă vom munci serios și vom crește constant, aprecierile și recunoașterea vor veni în mod natural, prin ceea ce arătăm pe teren.”

Cupa României începe la finalul lunii iulie cu faza națională, Turul 1 fiind programat pe 29 iulie, Turul 2 pe 5 august, Turul 3 pe 12 august, iar Play-off-ul 19 august. Faza grupelor are următoarele date de disputare: 2 septembrie, 28 octombrie, 3 decembrie, sferturile de finală  se vor disputa pe 3 martie 2027, iar semifinalele pe 21 aprilie 2027. Finala Cupei României, sezonul 2026-2027, se va disputa pe 12 mai. 

Echipa pregătită de Mario Găman va disputa primul amical al verii în acest weekend, sâmbătă, 25 iulie, cu Minerul Lupeni, pe teren propriu, de la ora 11.00.

Comment here