Baschet

Drum lin printre stele, Rareș! Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace!

Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea prematură în neființă al lui Rareș Sgondea, tânăr sportiv legitimat la CSM Târgu Jiu. Nu există cuvinte care să poată alina o asemenea durere. În numele întregii familii a clubului nostru, transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor de echipă, antrenorilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Ne vom aminti mereu de pasiunea, bucuria și dăruirea cu care a purtat echipamentul clubului nostru și a trăit fiecare moment petrecut pe teren. În aceste momente de grea încercare, suntem alături de familie și de întreaga comunitate sportivă.

Rareș Sgondea a evoluat la CSM Târgu Jiu la echipele de baschet juniori ale clubului nostru, U16 și U18, și a făcut acest lucru cu pasiune. A activat și ca arbitru în cadrul Asociației Județene de Baschet Gorj și a fost un elev de excepție al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Din păcate, a plecat dintre noi mult prea devreme, lăsând în urmă un gol imens în inimile familiei, colegilor, prietenilor și a întregii comunități. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor rămași să le ofere puterea de a trece peste această pierdere greu de imaginat!

Comment here