Bilanț senzațional în acest weekend pentru secția de fotbal a CSM Târgu Jiu. După victoria de vineri a seniorilor, 3-1 cu Unirea Bascov, toate cele 4 echipe de juniori ale CSM Târgu Jiu, U19, U17, U16 și U15, au câștigat partidele disputate în Campionatele Naționale. Bilanțul juniorilor gorjeni a fost de 4 victorii și un golaveraj de 23-2!
După confruntarea de vineri seara, dintre CSM Târgu Jiu și Unirea Bascov, sâmbătă, la prânz, am avut și la nivel de juniori U16 un duel între CSM Târgu Jiu și Unirea Bascov. Echipa lui Florin Popete s-a impus cu același scor cu care au câștigat și seniorii, 3-1, chiar și scorul la pauză, de 2-1, a fost la fel. Partida a contat pentru etapa a 20-a din Seria a 6-a a Campionatului Național U16. Așa cum era de așteptat, meciul a fost unul destul de echilibrat, cel puțin în prima repriză, dacă ținem cont că ambele echipe se află pe podiumul seriei. Gorjenii lui Florin Popete sunt pe locul 3, în vreme ce oaspeții de la Bascov sunt pe locul 2. Băieții lui Florin Popete s-au mobilizat exemplar și au reușit să treacă de ocupanta locului 2. După acest succes, gorjenii au redus diferența la doar 4 puncte de locul 2 și au redeschis lupta pentru poziția secundă în grupă.
Florin Popete, antrenor U16 CSM Târgu Jiu: ”Un meci foarte bun făcut de echipa noastră, care a trecut de formația de pe locul 2. A fost un meci disputat, intens, fizic, dar astăzi CSM Târgu Jiu a fost echipa mai bună. Pe această cale țin să-i felicit pe băieți pentru rezultat și pentru determinarea de care au dat dovadă.”
Pentru CSM Târgu Jiu au marcat: Albert Nistor 1g, David Giorgi 1g, Dragoș Mărășescu 1g.
LOT CSM TARGU JIU U16: Gabriel Nănuț, Eduard Dăianu, David Giorgi, Raul Burleanu, Dragoș Mărășescu, Albert Nistor, Robert Goșea, Jayden Covercă, Alexandru Andronache, Mario Ghinea, Alexandru Fometescu, Robert Bibanu, Nicolas Mutihac, Mario Posteucă, David Feroiu, Alexandru Ciocâlteu, Andrei Dănescu, Rareș Ivașcu, Cristian Maracu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U16
EDIȚIA 2025-2026
GRUPA 6
ETAPA 20
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
SÂMBĂTĂ, 18 APRILIE 2026, ORA 12.00
CSM TÂRGU JIU – ACS UNIREA BASCOV 3-1(2-1)
Tripla confruntare din acest weekend dintre CSM Târgu Jiu și Unirea Bascov a continuat sâmbătă, cu duelul grupelor U15 ale celor două cluburi. Câștig de cauză a avut și aici tot CSM Târgu Jiu. Băieții lui Mario Găman și Dan Staicu s-au impus fără probleme, scor 6-0. Partida a contat pentru etapa a 20-a din Seria a 6-a a Campionatului Național U15. CSM Târgu Jiu și-a continuat astfel seria impresionantă de victorii din acest sezon. Echipa pregătită de Mario Găman și Dan Staicu a ajuns la 18 victorii din tot atâtea partide disputate. CSM Târgu Jiu este liderul incontestabil al seriei, cu 54 de puncte, fiind echipa cu cel mai bun atac din serie și cea mai bună apărare(120-17). Pentru antrenorii echipei din Târgu Jiu, partida din acest weekend a fost o bună oportunitate de pregătire pentru partida din manșa tur din semifinalele Cupei României U15 de la finalul lunii, cu CS Sporting Cluj.
Dan Staicu, antrenor U15 CSM Târgu Jiu: ”Meciul a fost la discreția naostră. Jucătorii au respectat ceea ce le-am transmis înainte de meci. A rezultat un joc bun făcut de băieții noștri, iar noi sperăm să o țină tot așa, poate chiar mai bine. Vreau să-i felicităm pe această cale pentru rezultat și pentru jocul practicat în acest meci.”
Pentru CSM Târgu Jiu au marcat: Gabriel Ilinca 3g, Casian Schinteie 2g, Claudiu Tudor 1g.
CSM Târgu Jiu U15(LOT 2011): David Bucă, Ianis Ciobanu, David Dăianu, Sebastian Folcuț, Damian Ghica, Tudor Grecu, Mario Gureanu, Gabriel Hodoiu, Mihai Hodoiu, Gabriel Ilinca, Robert Iriza, Radu Lumezeanu, Ianis Lunceanu, Robert Neamțu, Teodor Negoiță, Adrian Popescu, Ștefan Popescu, Radu Predescu, Ianis Sandu, Robert Suliță, Radu Teodorescu, Gabriel Truță, Claudiu Tudor, Ianis Blaj, Ianis Angheluță, Raul Grindeanu, Casian Schinteie, Ianis Fîciu, Albert Nistor, Dragoș Mărășești, Mario Bicheru.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U15
EDIȚIA 2025-2026
GRUPA 6
ETAPA 20
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
SÂMBĂTĂ, 18 APRILIE 2026, ORA 14.00
CSM TÂRGU JIU – ACS UNIREA BASCOV 6-0(3-0)
Duminică s-au schimbat adversarii și categoriile de vârstă. A continuat însă seria victoriilor pentru CSM Târgu Jiu, atât la U19, cât și la U17.
În prima partidă a zilei s-au întâlnit grupele U19 de la CSM Târgu Jiu și Academia de Fotbal Gică Popescu, într-o confruntarea care a contat pentru etapa a 20-a din Seria a 7-a a Campionatului Național U19. Echipa pregătită de Sorin Vintilescu și Ion Bură, liderul seriei, s-a impus fără probleme, scor 6-0. Apărătorul central, Alexandru Stăpan, a deschis seria golurilor în minutul 26. Zece minute mai târziu, Florin Șantia a făcut 2-0. Presiunea a crescut la poarta doljenilor, iar la două minute distanță de golul lui Florin Șantia, în minutul 38, oaspeții și-au bagat singuri mingea în poartă, pentru 3-0, scor înregistrat și la pauză.
Și repriza secundă a aparținut echipei lui Vintilescu, care a majorat scorul la 4-0, în minutul 55, după reușita lui Marian Dodescu. Gorjenii nu au slăbit turația, din contră, au continuat să atace, iar Fabian Oiță a făcut 5-0 în minutul 57. Seria a fost închisă de Alexandru Lăpădat în minutul 70, pentru 6-0, care a fost și scorul final al partidei. CSM Târgu Jiu, liderul seriei, a ajuns astfel la a 19-a victorie stagională și are 57 de puncte. Sorin Vintilescu a fost mulțumit de prestația elevilor săi.
Sorin Vintilescu, antrenor U19 CSM Târgu Jiu: ”Am făcut un meci bun astăzi și am câștigat meritat. Am avut posesie, am avut o frecvență a atacurilor foarte ridicată, puteam înscrie mai mult. Mulțumit de băieți, bravo pentru azi!”
CSM Târgu Jiu U19: Alexandru Șocu- Giuliano Ganțolea, Fabian Bobei, Alexandru Stăpan, Mihai Țigu, Albert Filip, Alexandru Cotârlea, Fabian Oiță, Florin Șantia, Marian Dodescu, Alexandru Lăpădat. Rezerve: Denis Benegui – Andrei Nanu, Alexandru Gibă, Eric Gângu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U19
EDIȚIA 2025-2026
GRUPA 7
ETAPA 20
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
DUMINICĂ, 19 APRILIE 2026, ORA 12.00
CSM TÂRGU JIU – CS ACADEMIA DE FOTBAL GICĂ POPESCU 6-0(3-0)
Performera acestui weekend a fost Grupa U17 a CSM Târgu Jiu, care s-a impus cu 8-1 în fața celor de la Academia de Fotbal Gică Popescu. Partida a contat pentru etapa a 20-a din Seria a 7-a a Campionatului Național U17. Echipa lui Florin Popete și-a respectat statutul de lider al seriei și a câștigat fără probleme confruntarea cu Academia de Fotbal Gică Popescu. Oaspeții au rezistat prima repriză, când au intrat la vestiare cu un deficit de doar un gol. A fost 2-1 pentru CSM Târgu Jiu, care s-a dezlănțuit însă după pauză. Gorjenii lui Florin Popete au făcut o repriză secundă perfectă, în care au marcat de 6 ori și au închis meciul la 8-1. A fost a 16-a victorie stagională pentru gruparea gorjeană care se menține în fotoliul de lider al seriei. Florin Popete și-a felicitat jucătorii pentru rezultat, dar mai ales pentru jocul prestat în repriza secundă.
Florin Popete, antrenor U17 CSM Târgu Jiu: ”Un meci controlat în mare parte de noi, cu o primă repriză mai modestă. În repriza a 2-a băieții s-au ridicat la nivelul pe care vrem să-l avem la fiecare meci, indiferent că jucăm acasă sau în deplasare. Felicitări tuturor pentru victorie!”
Pentru CSM Târgu Jiu au marcat: Gabriel Ilinca 1g, David Bucă 1g, Jaume Bravo 1g, Andrei Vintilescu 1g, Răzvan Vasiloiu 1g, Ianis Văcaru 1g, Albert Nistor 1g, Raul Burleanu 1g.
CSM Târgu Jiu U17: Albert Mihai, Rareș Băluță, Răzvan Vasiloiu, Tudor Grecu, Alexandru Fometescu, Ianis Văcaru, Gabriel Ilinca, Andrei Vintilescu, Alexandru Gurică, David Bucă, Dragoș Tănăsescu, Robert Goșea, Darius Ciocioman, Lorenzo Nistor, Albert Nistor, David Giorgi, Eduard Cămin, Ianiss Cosacu, Gabriel Hodoiu, Mario Gureanu, Jaume Bravo Buștean, Mario Avrămescu, Robert Roșca.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U17
EDIȚIA 2025-2026
GRUPA 7
ETAPA 20
TÂRGU JIU, COMPLEX SPORTIV, TEREN SINTETIC
DUMINICĂ, 19 APRILIE 2026, ORA 14.00
CSM TÂRGU JIU – CS ACADEMIA DE FOTBAL GICĂ POPESCU 8-1(2-1)







Comment here