Handbal

Junioarele 3 CSM Târgu Jiu, egal în derby-ul Seriei L. Jiul Rovinari – CSM Târgu Jiu 19-19

Echipa de handbal feminin Junioare 3 a CSM Târgu Jiu a încheiat la egalitate, partida disputată în deplasare, scor 19-19, cu Jiul Rovinari. Partida a contat pentru etapa a 8-a din Seria L a Campionatului Național J3. Și după acest rezultat de egalitate, echipa pregătită de Andrei Enache și Ionuț Mazilu rămâne liderul seriei. Carla Logăscu a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 6 goluri. 

Sâmbătă, 13 decembrie, în sala de la Rovinari s-a consumat derby-ul Seriei L, între echipele de pe primele două poziții în serie, CSM Târgu Jiu, ocupanta primului loc, și Jiul Rovinari, ocupanta locului 2. A rezultat un meci foarte echilibrat, în care cele două echipe și-au împărțit perioadele bune de joc. Prima repriză a aparținut gazdelor, care au intrat la vestiare cu 10-8. Repriza secundă a aparținut echipei din Târgu Jiu, care a fost la un pas de victorie. CSM Târgu Jiu a condus cu 19-18, dar a fost egalată cu puțin înainte de finalul meciului. Mai mult, fetele lui Enache au ratat și o aruncare de la 7 metri cu care puteau obține victoria.

CSM Târgu Jiu a fost echipa care a deschis seria golurilor din sala de la Rovinari abia în minutul 4. Preocupate în general de faza defensivă, cele două echipe au marcat doar de două ori fiecare în primele 10 minute, scor 2-2. Cele două echipe au mers umăr la umăr pe tabelă, scor 6-6, în minutul 15, și 8-8, în minutul 23. Jiul Rovinari a închis prima repriză cu două goluri la rând, pentru 10-8.

În debutul reprize secunde, gazdele au urcat la 13-10 pe tabelă, în minutul 31. CSM Târgu Jiu nu a cedat și a restabilit echilibrul pe tabelă, scor 15-15 și 17-17, în minutul 44. Mai mult, echipa lui Andrei Enache a trecut în avantaj în minutul 45, scor 17-18. CSM a condus și cu mai puțin de două minute înainte de finalul partidei, scor 18-19. Jiul a reușit să restabilească egalitatea, scor 19-19. Echipa din Târgu Jiu putea pleca cu toate punctele de la Rovinari, dacă ar fi transformat aruncarea de la 7 metri de care a beneficiat cu câteva secunde înainte de finalul partidei. S-a terminat 19-19 și CSM Târgu Jiu continuă să fie liderul Seriei L. Andrei Enache consideră că rezultatul este unul echitabil și că cele două echipe ar merita să se califice împreună în faza următoare a campionatului.

Andrei Enache, antrenor Junioare 3 CSM Târgu Jiu: ”A fost un meci foarte bun, iar felul în care au luptat fetele ne bucură foarte mult. Avem nevoie de astfel de meciuri, de emotie, de atmosferă in tribune pentru a ne dezvolta. Rezultatul cred că este echitabil și întradevăr cred că atât noi, cât și Rovinariul, merităm să ne calificăm în etapa viitoare!”

CSM Târgu Jiu: Teodora Spînu, Ana Maria Pănoiu 2g, Carla Logăscu 6g, Raisa Ion 2g, Sara Dungă 2g, Loredana Cupă, Andra Avramescu, Ștefania Daia, Alexia Cioi, Miruna Popescu, Lidia Dumitru 1g, Alexia Bobei, Daria Cosacu 5g, Tiana Constantinescu 1g, Gabriela Anuțoiu. 

CAMPIONATUL NAȚIONAL JUNIOARE 3
EDIȚIA 2025-2026
SERIA L
ETAPA 8
ROVINARI, SALA ROVINARI
SÂMBĂTĂ, 13 DECEMBRIE 2025, ORA 12.00
CS JIUL ROVINARI – CSM TÂRGU JIU 19-19(10-8)

Comment here