Handbalistele CSM Târgu Jiu au terminat ale egalitate, scor 32-32, partida amicală disputată pe teren propriu, în compania grupării Știința București. A fost a doua partidă amicală din cele două programate la finalul acestei săptămâni la Târgu Jiu. ”Au fost două meciuri foarte utile. Am încercat mai multe variante pentru a vedea la ce nivel suntem și ce mai avem de pus la punct”, a fost prima reacție a antrenorului secund Andrei Enache, după cele două meciuri de pregătire.
CSM Târgu Jiu a încheiat sâmbătă, 23 august, seria meciurilor amicale din această vară. Săptămâna viitoare, handbalistele lui Liviu Andrieș încep noul sezon din Liga Florilor. CSM Târgu Jiu va juca în deplasare, cu SCM U Craiova.
CSM Târgu Jiu a început bine ce de-al doilea meci amical cu Știința București și s-a instalat la conducere, scor 3-1 și 4-3. Echipa oaspete a preluat inițiativa și a reușit să preia conducerea pe tabelă, scor 4-5. Bucureștencele au forțat, iar aproape de finalul primei reprize s-au distanțat la +6 pe tabelă, scor 13-19. CSM Târgu Jiu a reușit să reducă din diferență pe finalul primei părți, scor 15-19.
Handbalistele CSM Târgu Jiu au început mai bine repriza secundă și au reușit să egaleze situația pe tabelă, scor 21-21. Echipa noastră a cedat din nou inițiativa și cu câteva minute înainte de final, echipa oaspete avea trei goluri avantaj, scor 29-32. CSM Târgu Jiu a forțat pe final de meci și a marcat de 3 ori consecutiv. S-a terminat 32-32. Pentru staff-ul tehnic urmează o analiză amănunțită asupra celor două partide, dar și o săptămână în care antrenorii gorjeni trebuie să pună la punct ultimele detalii înainte de prima etapă din noua stagiune a Ligii Florilor.
Andrei Enache, antrenor secund CSM Târgu Jiu: ”Au fost două meciuri foarte utile. Am încercat mai multe variante pentru a vedea la ce nivel suntem și ce mai avem de pus la punct. Urmează prima etapă, săptămâna viitoare, la Craiova, și chiar dacă se anunță un meci foarte greu cu o echipă care are ca obiectiv cupele europene mergem să ne jucăm șansa!”
SÂMBĂTĂ, 23 AUGUST 2025, ORA 10.30
CSM TÂRGU JIU – ȘTIINȚA BUCUREȘTI 32-32(15-19)
CSM Târgu Jiu: Anastacija Babovic, Jessica Ferreira 1g – Maria Gavrilă 3g, Gilda Simao 2g, Ira Zinatullina 8g, Andreea Chiricuță 5g, Laura Moldovan, Florența Dumbrăvean 3g, Raluca Nicolae 8g, Sarah Darie 1g, Minodora Ancuța 1g, Alesia Cișmașu, Raluca Chiriac, Cristina Chirea, Rebeca Sucălescu 1g, Elena Bușe.

Comment here