Echipa de handbal feminin tineret a CSM Târgu Jiu se deplasează în acest weekend la Călărași, pentru o nouă confruntare din Campionatul Național de Tineret. CSM Târgu Jiu se va confruntara sâmbătă, 15 martie, cu Danubius Călărași, într-un meci care contează pentru etapa a 21-a și care va începe la ora 12.00.
Între două meciuri ale echipei de senioare, cel de la Vâlcea, din Liga Florilor, și cel de la Rapid, din Cupa României, echipa de tineret a CSM Târgu Jiu are programat un meci în deplasare, cu vecina de clasament, Danubius Călărași. CSM Târgu Jiu este pe locul 6 în acest moment, cu 18 puncte acumulate, în timp ce gazdele de la Călărași sunt pe locul 7, cu 9 puncte. Gorjencele merg cu un moral bun la malul Dunării, după ce etapa trecută au câștigat fără probleme în fața celor de la CSM Slatina. În cazul unei victorii la Călărași, CSM Târgu Jiu are șansa să urce un loc în clasament. Cum toate jucătoarele de la tineret evoluează și la echipa de junioare 1 a CSM Târgu Jiu, Andrei Enache consideră că meciul de la Călărași este o oportunitate foarte bună de pregătire pentru Turneul Semifinal de junioare 1, care va avea loc peste o săptămână, la Baia Mare.
Andrei Enache, antrenor echipa de tineret CSM Târgu Jiu: ”’Avem o deplasare foarte lungă pentru meciul din această etapă. Îmi doresc în primul rând ca fetele să se întoarcă sănătoase din această deplasare. Este foarte important să reușim să punem în practică ceea ce am lucrat la antrenamente, pentru că eu consider acest meci un alt antrenament, premargator Turneului Semifinal de la J1, din perioada 20-22 martie, de la Baia Mare.”
CSM TÂRGU JIU JUNIOARE 1: Daria Dumitru, Raluca Chiriac, Rebeca Rasoveanu, Teodora Nicula, Minodora Ancuța, Alesia Cismașu, Cristina Chirea, Vanesa Podărița, Ștefania Grecu, Ștefania Bușe, Consuelo Alexandra Ciobanu, Rebeca Sucălescu, Luisa Cerga.
CAMPIONATUL NAȚIONAL TINERET FEMININ
EDIȚIA 2024-2025
SERIA B
ETAPA 21
CĂLĂRAȘI, SALA ȘC. GIM. TUDOR VLADIMIRESCU
SÂMBĂTĂ, 15 MARTIE 2025, ORA 12.00
CS DANUBIUS CĂLĂRAȘI -CSM TÂRGU JIU

Comment here