Handbal

Echipa de handbal feminin tineret a CSM Târgu Jiu revine în acest weekend pe teren propriu. Sâmbătă, 15 februarie, ora 13.30: CSM Târgu Jiu – SCM U Craiova

Echipa de handbal feminin tineret a CSM Târgu Jiu va juca sâmbătă, 15 februarie, cu SCM U Craiova. Partida contează pentru etapa a 17-a din Campionatul Național Feminin de Tineret și va începe la ora 13.30. Gorjencele vor să revină pe propriul teren cu o victorie. ”Ne dorim să continuăm jocul bun pe care l-am arătat la ultimul turneu și normal că ne dorim victoria!”

După o perioadă destul de lungă în care nu a mai jucat pe teren propriu în Campionatul Național de Tineret, echipa gorjeană revine pe parchetul din Sala Sporturilor pentru duelul cu SCM U Craiova. CSM Târgu Jiu pornește ca favorită în confruntarea cu echipa din Bănie. Gorjencele au acumulat 12 puncte și sunt pe locul 6 în clasament, în timp ce echipa din Bănie este pe locul 8, cu un singur punct. Andrei Enache spune că echipa gorjeană este pe un trend ascendent și speră într-o victorie în meciul de sâmbătă. 

Andrei Enache, antrenor tineret CSM Târgu Jiu: ”Ne dorim să continuăm jocul bun pe care l-am arătat la ultimul turneu și normal că ne dorim victoria!”

CSM Târgu Jiu: Daria Dumitru, Raluca Chiriac, Rebeca Rasoveanu, Minodora Ancuța, Alesia Cismașu, Andreea Chetraru, Cristina Chirea, Cristina Grecu, Elena Bușe, Consuelo Ciobanu, Rebeca Sucălescu, Luisa Maria Cergă.

CAMPIONATUL NAȚIONAL TINERET FEMININ
SEZON 2024-2025
SERIA B
ETAPA 17

TÂRGU JIU, SALA SPORTURILOR
SÂMBĂTĂ, 15 FEBRUARIE 2025, ORA 13.30
CSM TÂRGU JIU – SCM U CRAIOVA

Comment here