CSM Târgu Jiu a pierdut meciul disputat vineri, 18 octombrie, în deplasare, scor 21-29, cu Dunărea Brăila. La pauză a fost 13-11. Partida a contat pentru etapa a 7-a din Liga Florilor MOL. Din tabăra gorjeană au ieșit în evidență goalkeperul Ljubica Nenezic, cu 12 intervenții și Gilda Simao, cea mia bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 7 goluri. Maria Gavrilă și Ira Zinatullina au fost indisponibile pentru partida de la Brăila.
Cele două echipe au oferit o primă repriză echilibrată, chiar dacă Dunărea s-a distanțat la un moment dat la +4 pe tabelă, CSM Târgu Jiu a reușit să egaleze. Ljubica Nenezic a fost senzațională în poarta echipei din Târgu Jiu. A avut 10 parade în primele 30 de minute. Dar chiar și așa, gazdele au intrat cu +2 la vestiare, scor 13-11.
După o primă repriză foarte bună, CSM Târgu Jiu a avut o repriză secundă de coșmar. Fără interii Maria Gavrilă și Ira Zinatullina, CSM Târgu Jiu nu a mai găsit soluții în atac, apărarea a cedat, iar gazdele s-au desprins decisiv.
Dunărea Brăila a deschis tabela la chiar primul atac. Ljubica Nenezic s-a opus la următorul atac al gazdelor și pe faza a doua, Gilda Simao a marcat primul gol al CSM Târgu Jiu în acest meci, restabilind egalitatea, într-un debut echilibrat de meci. Gazdele au făcut 2-1, dar după câteva șarje ofensive, CSM Târgu Jiu a egalat situația pe tabelă, scor 2-2, în minutul 7, după golul semnat Andreea Chiricuță. În câteva secunde, gazdele s-au distanțat la 4-2, dar CSM Târgu Jiu a revenit în atac și Andreea Chiricuță a redus din diferență. Ljubica Nenezic are un debut de meci excelent de meci, cu 6 parade în prime 10 minute de joc. Gorjencele nu reușesc să mai puncteze, iar Brăila urcă la +4, scor 7-3. Fanta Keita a întrerupt seria gazdelor, scor 7-4. Marija Petrovic a scos un 7m, dar cea mai bună marcatoare a CSM-ului, Gilda Simao, a ratat ținta. De partea cealaltă și Nenzic a închis poarta și a apărat un 7m. La următoarea fază, Gilda Simao nu a mai ratat ținta și a redus din diferență, scor 8-5, în minutul 18. Nenezic e în formă mare și închide poarta. Andreea Chiricuță scoate un 7m și o eliminare, dar cu prețul unei accidentări destul de urâtă. A fost nevoie de intervenția medicilor, iar Chiricuță a părăsit terenul pentru minute bune. Din păcate, Ana Ciolan irosește și ea o aruncare de la 7m, iar scorul rămâne 9-5. Intrată pe postul lui Chiricuță, Ana Maria Lopătaru a redus din diferență, scor 9-6, la capătul a 20 de minute de joc. Nenezic este din nou la post și pe contră, Marija Petrovic a punctat pentru echipa noastră, scor 9-7, iar antrenorul gazdelor a cerut time-out. La reluare, Simao a ieșit bine la intercepție și a redus la doar un gol diferența pe tabelă, scor 9-8. Marija Petrovic a găsit culoarul potrivit și a marcat pentru 10-9. Nenezic face o repriza magnifică, iar Fanta Keita înscrie în minutul 26 pentru 10-10! Ultimele minute ale primei reprize au aparținut gazdelor care s-au distanțat la 13-10. Iuliia Andriichuck a obținut o aruncare de la 7m. De data aceasta, Gilda Simao nu a mai ratat ținta și a stabilit scorul la pauză, 13-11 pentru gazde.
Repriza secundă a început cu gol pentru CSM Târgu Jiu. Gilda Simao a găsit un culoar bun și a redus diferența la doar un gol, scor 13-12. Tot Simao a găsit ținta d ela mare distanță, pentru 14-13. Ljubica Nenezic este din nou la post și apără a doua aruncare de la 7m! Nimic nu anunța momentele de cădere ale echipei noastre. Ceva s-a rupt în jocul CSM Târgu Jiu, care și a pierdut luciditatea pe faza de atac și gazdele, deși în inferioritate numerică, au urcat la +6, scor 19-13. Liviu Andrieș a cerut time-out. La reluare, Florența Dumbrăvean a găsit rapid drumul către gol, scor 19-14. CSM Târgu Jiu a pierdut contactul cu echipa gazdă, care a ajuns la 21-14. Simao a reușit să scoată un 7m. Centrul echipei noastre înscrie și reduce diferența la 21-15. CSM Târgu Jiu nu se regăsește pe teren și Brăila își mărește treptat diferența pe tabelă, scor 27-15. După mult timp, echipa din Târgu Jiu mișcă tabela în dreptul ei, după un gol din 7m reușit de Iuliia Andriichuck. Intrată între buturile echipei noastre, Andreea Chetraru are o intervenție bună și profită de faptul că echipa gazdă juca fără portar și a înscris cu o aruncare din propriul semicerc. Gorjencele mai reușesc un gol prin Ana Ciolan, pentru 27-18. Iuliia Andriichuck înscrie de la 7m, pentru 29-19, iar pe contraatac, Bianca Chiriță a punctat pentru 29-20. Pe final de meci, Andreea Chiricuță a mai scos un 7m, iar Iuliia Andriichuck a a marcat pentru a stabili scorul final, 29-21.
CSM Târgu Jiu: Ljubica Nenezic 12 intervenții/2-7m, Andreea Chetraru 2 intervenții -1g, Amandine Balzinc – Bianca Chiriță 1g, Oana Maria Bucă, Helena Gilda Simao 7g, Yevheniia Levchenko, Fanta Keita 2g, Andreea Chiricuță 2g, Laura Moldovan, Ana Maria Lopătaru 1g, Florența Dumbrăvean 1g, Iuliia Andriichuck 3g, Marija Petrovic 2g, Ana Ciolan 1g. Staff-ul tehnic: Liviu Andrieș(antrenor pricipal), Andrei Enache(antrenor secund), Gore Albici(antrenor cu portarii), Petre Tocaru(maseur), Marcel Dobre(fizioterapeut) și Filip Cîrciumaru (kinetoterapeut).
LIGA FLORILOR MOL
EDIȚIA 2024-2025
ETAPA 7
BRĂILA, SALA DUNĂREA
VINERI, 18 OCTOMBRIE 2024, ORA 17.30
LIVE PE PROARENA
DUNĂREA BRĂILA – CSM TÂRGU JIU 29-21(13-11)
Etapa viitoare, pe 2 noiembrie, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu, cu Corona Brașov.

Comment here