Miercuri, 18 septembrie, suporterii gorjeni sunt așteptați la Sala Sporturilor pentru un nou duel spectaculos din Liga Florilor MOL. Într-un meci care contează pentru etapa a 4-a, CSM Târgu Jiu primește vizita echipei campioane a României, într-un duel care se anunță spectaculos. ”Publicul este foarte important. Cum am spus și la meciurile trecute, ei sunt al optulea jucător pentru noi și ne împing de la spate când noi nu mai putem. N-am vrea să-i dezamăgim. Mă bucur că la meciul cu Rapid au fost în număr atât de mare și că i-am simțit acolo în teren cu noi și îi așteptăm și de data aceasta alături de noi”, a prefațat confruntarea de astăzi, coordonatorul de joc al CSM Târgu Jiu, Maria Gavrilă.
Handbalistele lui Liviu Andrieș își așteaptă fanii la sală pentru a le susține în acestă partidă cu cea mai puternică echipă din România, liderul la zi din Liga Florilor, CSM București. Puteți achiziționa acum bilete online de pe platforma blt.ro accesând următorul link https://www.blt.ro/csm-targu-jiu-csm-bucuresti-handbal-feminin.html
Zi de meci în Liga Florilor MOL pentru CSM Târgu Jiu, care întâlnește campioana României. Maria Gavrilă, centrul echipei noastre, speră ca echipa să treacă repede peste ceea ce s-a întâmplat la Craiova și să dea o replică solidă echipei din București. Maria consideră că determinarea echipei trebuie să fie la cote maxime pentru a scoate un rezultat bun în urma acestui joc și face apel la publicul din Târgu Jiu să vină alături de formația gorjeană.
Maria Gavrilă, CSM Târgu Jiu: “Încercăm să fim pe cât putem de bine pregătite. După partida din weekend, venim așa puțin cu capul plecat, dar e o nouă etapă. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun, trebuie să ne ridicăm nivelul, pentru că spectatorii așteaptă un handbal de calitate de la noi și ar fi păcat să-i dezamăgim. Fiecare trebuie să pună inima în teren, pentru că asta e cel mai important și apoi lucrurile vin pe parcurs de la sine. Nu avem nimic de pierdut. Publicul este foarte important. Cum am spus și la meciurile trecute, ei sunt al optulea jucător pentru noi și ne împing de la spate când noi nu mai putem. N-am vrea să-i dezamăgim. Mă bucur că la meciul cu Rapid au fost în număr atât de mare și că i-am simțit acolo în teren cu noi și îi așteptăm și de data aceasta alături de noi”.
LIGA FLORILOR MOL
EDIȚIA 2024-2025
ETAPA A 4-A
TÂRGU JIU, SALA SPORTURILOR
MIERCURI, 18 SEPTEMBRIE 2024, ORA 15.00
CSM TÂRGU JIU – CSM BUCUREȘTI


Comment here