Vești excelente pentru sportul gorjean și în special pentru secția de lupte a CSM Târgu Jiu! Alexandru Beșliu, sportiv cu dublă legitimare, CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, a cucerit medalia de argint la seniori, la categoaria +90 de Kg, în cadrul Finalelor Campionatului Național de Lupte pe Plajă rezervate categoriilor de vârstă U17, U20 și Seniori, competiție care s-a desfășurat în perioada 31 august- 3 septembrie, la Costinești. Din postura de medaliat cu argint, Alexandru Beșliu s-a calificat la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă, care va avea loc la Constanța.
CSM Târgu Jiu s-a prezentat la malul mării, pe plaja de la Obelisc, acolo unde s-a desfășurat competiția, cu doi luptători, Alexandru Beșliu, la seniori, la categoria +90 de Kg, și Octavian Mitoi, la juniori, la categoria 70 de Kg. La turneul de la malul mării trebuia să participe și Eduard Popescu, care revenea în competițiile oficiale după o pauză de doi ani, dar, din păcate, recidiva unei accidentări l-a scos din circuit. Cei doi sportivi care au intrat în competiție sunt pregătiți la CSM Târgu Jiu de antrenorul Mădălin Gorjanu. Deși nu este disciplina lui forte și având o concurență acerbă la categoria sa, Alexandru Beșliu, fiind mult mai obișuit cu luptele pe saltea decât cu cele pe nisip, a avut o evoluție foarte bună la acest turneu pe care l-a terminat din postura de vicecampion național la seniori la categoria +90 de Kg.
Alexandru Beșliu, proaspătul vicecampion național, ne-a declarat că este foarte bucuros că a obținut această medalie, care reprezintă biletul său către Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă.
Alexandru Beșliu, CSM Târgu Jiu: ”A fost un turneu așteptat de către mulți seniori din țară. A fost destul de greu, dar a meritat toată munca depusă, pentru că medalia de la acest turneu este biletul meu către Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă. Sunt bucuros că am reușit să obțin această medalie, cu toate că acesta stil de luptă nu mă avantajează și prefer să rămân la saltea. Am avut însă persoane care m-au încurajat să particip, care m-au făcut să prind încredere și să lupt pe orice stil. Mulțumesc antrenorilor pentru tot ceea ce fac pentru mine, celor de la CSM Târgu Jiu, dar și Asociației Județene de Lupte Gorj, pentru sprijinul acordat”.
Mădălin Gorjanu și-a lăudat elevul pentru evoluția de la acest turneu și este convins că rezultatul obținut de Alexandru Beșliu este unul de moral, mai ales în perspectiva Campionatului Mondial.
Mădălin Gorjanu, antrenor secția de lupte a CSM Târgu Jiu: ”Alex Beșliu a avut o evoluție foarte bună la acest turneu, deși luptele pe plajă nu sunt punctul lui forte. S-a concentrat însă foarte bine și-a reușit un rezultat excepțional. Mă bucur mult pentru el, este un rezultat care trebuie să-i dea mai multă încredere pentru viitor“.
La juniori, în Finala Campionatului Național de Lupte pe Plajă, a intrat în luptă și Octavian Mitoi, la categoria 70 de Kg. Tânărul sportiv gorjean a avut o evoluție foarte bună la acest turneu, fiind foarte aproape de a intra în lupta pentru o medalie. Un singur moment de neatenție și Mitoi a ratat podiumul. Acesta a terminat pe locul 5, dar Mădălin Gorjanu este convins că elevul său va reveni mai puternic pentru următoarea competiție.
Mădălin Gorjanu, antrenor secția de lupte a CSM Târgu Jiu: ”Octavian Mitoi a început concursul perfect, cu 3 victorii din 3 în grupe, dar apoi a pierdut, pe o lipsă de concentrare, accederea în faza finală a competiției. La lupte pe plaja, orice mică neatenție poate duce la pierderea meciului. Sper să învețe din asta și să revină mai puternic anul viitor!”
La seniori, CSM Târgu Jiu trebuia să fie reprezentat și de Eduard Popescu, care își făcea astfel revenirea în circuitul oficial după o pauză destul de mare. Din păcate, Eduard Popescu a suferit o accidentare și a ratat turneul de la malul mării. Mădălin Gorjanu speră să-l poate recupera pe Eduard Popescu până la Campionatul Național U23, care se va disputa în luna octombrie.
Mădălin Gorjanu, antrenor secția de lupte a CSM Târgu Jiu: ”Din păcate, o pierdere importantă este cea a lui Eduard Popescu, care datorită unei recidive la o acidentare mai veche nu a putut participa. Sper să-și revină repede și să fie apt pentru Campionatul Național U23”.


Comment here