Handbal

CSM Târgu Jiu – CSM Deva 32-18. Victorie categorică pentru handbalistele lui Liviu Andrieș în cel de-al doilea meci de pregătire cu Deva

CSM Târgu Jiu s-a impus și în cel de-al doilea meci din ”dubla” de pregătire cu CSM Deva. Handbalistele pregătite de Liviu Andrieș au câștigat a doua confruntare cu Deva de o manieră categorică, scor 32-18. A fost ultimul meci de pregătire înainte de debutul oficial în noul sezon handbalistic din România. Săptămâna viitoare, gorjencele vor merge la Pitești, pentru meciurile din Supercupa României. 

După o prima confruntare în care CSM Târgu Jiu și-a adjudecat victoria cu 31-26, la capătul unei partide echilibrate în cea mai mare parte a sa, în cel de-al doilea meci de pregătire, handbalistele lui Liviu Andrieș s-au impus categoric în fața echipei din Deva. Meciul a fost dominat de la un capăt la celălalt de gruparea gorjeană, care a etalat un joc mult mai sigur, atât pe fază de apărare, dar mai ales pe fază de apărare. După prestația nu tocmai convingătoare din confruntarea de vineri seara, Liviu Andrieș a avut o discuție cu jucătoarele sale înaintea partidei de astăzi în care le-a cerut jucătoarelor sale o schimbare de atitudine. Discuția a avut efectul scontat, pentru că CSM Târgu Jiu a arătat o cu totul altă abordare a meciului.

”Au fost două jocuri bune pentru noi. Le-am ”urecheat” puțin înainte de meciul de astăzi și am văzut o schimbare totală în jocul fetelor și în atitudinea lor. Fetele trebuie să înțeleagă că având o astfel de atitudine, ca în meciul de astăzi, atunci șansele noastre de a face performanță vor fi mult mai mari”, a declarat Liviu Andrieș la finalul celui de-al doilea meci cu CSM Deva. 

CSM Târgu Jiu – CSM Deva 32-18

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva, Andreea Chetraru, Elena Marica Bercu – Bianca Ştefania Chiriţă 1g, Oana Bucă 3g, Alexandra Maria Gavrilă 4g, Angela Puşcaș 3g, Aura Teodora Popescu, Andreea Mihart 3g, Simone Bohme 6g, Mirabela Coteț 2g, Andreea Chiricuță 4g, Laura Moldovan 1g, Sabrina Lazea, Ana Cătălina Ciolan, Sabine Klimek 5g. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Gore Albici. Maseur: Petre Tocaru.

Comment here