CSM Târgu Jiu şi-a aflat adversarii din prima fază a Cupei României. Baschetbaliştii gorjeni au fost repartizaţi în Grupa A, alături de Rapid Bucureşti şi FC Argeş Piteşti. Meciurile din Grupa A se vor disputa la Piteşti, în perioada 15-17 septembrie. ”Vor fi primele meciuri oficiale ale noului sezon pentru toată lumea, iar cupa poate fi şi o competiţie a suprizelor. Noi vom merge încrezători în forţele proprii şi vom vedea la momentul acela ce putem realiza”, a declarat imediat după tragerea la sorţi, directorul tehnic al grupării gorjene, Claudiu Alionescu.
Sâmbătă, 29 iulie, la Pitești, s-a desfășurat tragerea la sorți a grupelor pentru grupele de calificare din Cupa României, ediția 2023-2024. Baschetbaliştii gorjeni au parte de o grupă destul de dificilă, cu două echipe care au evoluat sezonul trecut în play-off-ul Ligii Naţionale, Rapid Bucureşti şi FC Argeş Piteşti. Cum majoritatea echipelor sunt în recontrucţie în această perioadă, încă nu se cunosc prea multe detalii despre adversarii din cupă. Claudiu Alionescu, directorul tehnic al grupării gorjene, se aşteaptă însă la o grupă dificilă.
Claudiu Alionescu, director tehnic CSM Târgu Jiu: ”Va fi o grupă destul de grea, dacă ţinem cont că cele două echipe au fost în play-off în campionatul trecut. Rapidul este cu noi, în Conferinţa A, iar la momentul actual nu cunoaştem foarte multe despre ei, pentru că nu au mutat încă pe piaţa transferurilor, decât la nivelul jucătorilor români. Piteştiul, care este şi gazda turneului, anunţă o echipă schimbată începând cu banca tehnică, dar şi cu structura importantă de jucători. Vor fi însă primele meciuri oficiale ale noului sezon pentru toată lumea, iar cupa poate fi şi o competiţie a suprizelor. Noi vom merge încrezători în forţele proprii şi vom vedea la momentul acela ce putem realiza”.
Cupa României se va desfășura şi în sezonul 2023-2024 pe același sistem ca în stagiunea precedentă. Astfel, cele 18 echipe din Liga Națională de Baschet Masculin au fost repartizate în șase grupe de câte trei în primul tur al competiției. Câștigătoarele celor 6 grupe, plus cele mai bune două locuri 2, se vor califica la Final 8 – Turneul Final, programat a se desfășura anul viitor, în luna februarie.
Iată cum au fost repartizate echipele și unde se va juca fiecare turneu:
Grupa A (Pitești): Rapid București, CSM Târgu Jiu, FC Argeș
Grupa B (Oradea): U-BT Cluj, CSM Oradea, Dinamo București
Grupa C (Mureș): CSM Focșani, CSM Târgu Mureș, CSM Galați
Grupa D (Craiova): SCM Timișoara, SCM U Craiova, Petrolul Ploiești
Grupa E (Brașov): CSO Voluntari, Laguna București, Corona Brașov
Grupa F (Constanța): CSU Sibiu, CSM Constanța, CS Vâlcea 1924
Cupa României va deschide sezonul baschetbalistic, meciurile din primul tur fiind programate în perioada 15-17 septembrie.

Comment here