Atletism

Andreea Chivoiu, cu gândul la o nouă clasare pe podium. Atleta va lua startul în proba de semimaraton din cadrul Campionatului Național de Semimaraton- București, 23 aprilie 2023

Atleta Andreea Chivoiu va lua startul la finalul acestei săptămâni în proba de semimaraton din cadrul Campionatului Național de Semimaraton, competiție atletică inclusă în Wizz Air Bucharest International Half Marathon by Constantina Diţă, care se desfăşoară pe 23 aprilie, la București. Andreea Chivoiu vrea să urce pe podium atât la individual, cât și în întrecerea pe echipe.

Peste 1000 de alergători sunt pregătiţi să stabilească noi recorduri personale în cadrul cursei de semimaraton din cadrul Campionatului Național. Printre alergătorii înscriși la această puternică reuniune atletică se numără și gorjeanca Andreea Chivoiu, sportivă cu dublă legitimare, CSM Târgu Jiu – CS Pandurii. Andreea, pregătită de antrenorii Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură, va alerga pentru o nouă medalie, dar și cu gândul la un nou record personal în această probă. 

Andreea Chivoiu: ”În cadrul concursului voi alerga atât la individual, cât și la echipe. Merg cu gândul de a urca pe podium la ambele categorii, dar și să realizez un personal best”.

Startul cursei se va da duminică la ora 08:45 când vor pleca pe traseu alergătorii înscrişi în cursa de semi-maraton şi în Campionatele Naţionale de Seniori.

 

 

 

Comment here