CSM Târgu Jiu a încheiat Grupa 11-18 cu un succes prețios. Băieții noștri s-au impus cu 80-74 în fața Lagunei București. Victoria din capitala țării oferă trupei gorjene avantajul terenului propriu într-un eventual ultim duel pentru rămânerea în Liga Națională de Baschet Masculin.
Gorjenii s-au aflat în permanență la conducerea partidei și au avut chiar și 16 puncte avantaj. Meciul s-a strâns însă în repriza secundă, în special în ultimul sfert, când Laguna s-a apropiat la numai 2 puncte distanță. Băieţii lui Kresimir Basic au dat dovadă de sânge rece și au gestionat mai bine finalul, obținând o victorie pe deplin meritată.
Cel mai bun marcator al echipei noastre a fost Dylan Frye, cu 19 puncte. Fundașul american a mai reușit 3 pase decisive și 6 recuperări. Shamiel Stevenson l-a urmat cu 16 puncte, iar Anthony Durham a adăugat 14. Căpitanul Porter Troupe a contribuit cu 12 puncte și 6 recuperări, iar Thomas Kottas a terminat partida cu 8 puncte. Andrei Gheorghe (5 pt), Camil Berculescu (4 pt) și Randall Brumant (2pt) au contribuit la succesul CSM-ului.
Kresimir Basic, antrenor principal CSM Târgu Jiu: “În primul rând vreau să îmi felicit jucătorii pentru victoria importantă și pentru modul cum au luptat astăzi. Am controlat meciul aproape în totalitate, am condus 39 de minute, dar la final am ajuns într-o situație strânsă și din cauza aruncărilor foarte grele pe care le-au înscris. Sperăm să continuam pe această cale, să luptam și să jucăm ca o echipă, iar atunci totul este posibil”.
CSM Târgu Jiu: Andrei Bărăgan, Alexandru Berca, Porter Troupe, Shamiel Stevenson, Dylan Frye, Noam Weinberg, Anthony Durham, Bogdan Penciu, Camil Berculescu, Randall Brumant, Andrei Gheorghe, Thomas Kottas. Antrenor principal: Kresimir Basic. Antrenor secund: Alexandru Gliga. Director tehnic: Claudiu Alionescu.
În primul tur din play-out, CSM Târgu Jiu (locul 6 în Grupa 11-18) se va duela cu Steaua București (locul 3 în Grupa 11-18). Formația din capitală are avantajul terenului propriu în această dispută, care va fi adjudecată de cea mai bună formație din 5 jocuri. Primele două meciuri vor avea loc la București, săptămâna viitoare.
LIGA NAȚIONALĂ DE BASCHET MASCULIN MOZZART
SEZON 2022-2023
GRUPA 11-18
ETAPA 8
BUCUREȘTI, ARENA DE BASCHET
JOI, 6 APRILIE 2023, ORA 19.00
LIVE PE FRBTV
LAGUNA BUCUREȘTI – CSM TÂRGU JIU
74-80 (10 -23, 24-21, 19-14, 21-22)

Comment here