Fotbal

CSM Târgu Jiu a perfectat un nou transfer la echipa de fotbal. Răzvan Lazăr este noul fundaș central al grupării gorjene

CSM Târgu Jiu a perfectat la începutul acestei săptămâni un nou transfer la echipa de fotbal. Răzvan Lazăr este noul fundaș central al echipei din Târgu Jiu. Fotbalistul de 24 de ani a jucat sezonul trecut pentru Minaur Baia Mare. Răzvan Lazăr a semnat cu gruparea gorjeană pentru următoarele două sezoane. 

Cu doar câteva zile înainte de debutul unui nou sezon din Liga a 3-a, CSM Târgu Jiu s-a întârit în plan defensiv, compartiment care a rămas oarecum descoperit după plecarea lui Flavius Dumbrăvean la CS Dinamo București. Oficialii gorjeni s-au mișcat repede pe piața transferurilor și l-au adus la Târgu Jiu pe fundașul central de 1,91 m, Răzvan Lazăr, care a activat sezonul trecut la gruparea de Liga a 3-a, Minaur Baia Mare. Cu Răzvan Lazăr în teren, echipa din nordul țării s-a luptat la finalul sezonului trecut la promovare în Liga a 2-a, cu Poli Timișoara. Băimăreanul Răzvan Lazăr a bifat numeroase apariții la Liga a 2-a pentru Minaur Baia Mare și CS Afumați. A mai evoluat pentru Olimpia Satu Mare și Sănătatea Cluj. 

Răzvan Lazăr s-a născut pe 14 februarie 2002, la Cluj Napoca, acolo unde părinții săi, originari din Baia Mare, erau la studii. Familia s-a întors acasă, la Baia Mare, iar Răzvan a început junioratul la Minaur. După ce a trecut pe la toate grupele de juniori ale clubului, Răzvan a făcut pasul la seniori în jurul vârstei de 18 ani și a debutat pentru gruparea băimăreană în Liga a 3-a. A fost timp de 3 sezoane sub contract cu Minaur, timp în care a evoluat sub formă de împrumut la Șomcuta Mare, tot în Liga a 3-a. A revenit la Baia Mare și a pus umărul la promovarea grupării din nordul țării în Liga a 2-a. A urmat un sezon la Liga a 2-a cu Minaur Baia Mare, după care Răzvan a trecut la Olimpia Satu Mare, Sănătatea Cluj și CS Afumați, echipă care activa la Liga a 2-a. La începutul acestui an a revenit la Minaur Baia Mare, echipă care a fost la un pas de promovare în liga secundă. Minaur a pierdut lupta finală cu Poli Timișoara. Din vara acestui an, Răzvan Lazăr a descis să scrie o nouă pagină în cariera sa fotbalistică și a ales să semneze cu CSM Târgu Jiu. 

Noul fundaș al grupării gorjene a intrat deja în programul de pregătire al echipei conduse de Mario Găman. După unul dintre antrenamentele din această săptămână, premergător partidei din prima etapă a Ligii a 3-a, în care CSM Târgu Jiu întâlnește în deplasare Oltul Curtișoara, am stat de vorbă, într-un scurt interviu, cu Răzvan Lazăr care ne-a spus motivul pentru care a ales să semneze cu CSM Târgu Jiu, cum a fost primit de noii săi colegi, ce obiective și-a propus pentru acest sezon și ce mesaj a avut pentru suporterii gorjeni. 

INTERVIU CU RĂZVAN LAZĂR 

Răzvan, bun venit în familia CSM Târgu Jiu și mult succes cu noua ta echipă!

Răzvan Lazăr: Bun găsit tuturor și mulțumesc pentru urare. Sper să fie o colaborare cât mai bună în beneficiul echipei.

Te alături din această vară echipei din Târgu Jiu, care se pregătește pentru un nou sezon de Liga a 3-a. Care este povestea transferului tău la CSM Târgu Jiu?

Răzvan Lazăr: Am avut câteva discuții cu reprezentanții clubului din Târgu Jiu, iar în urma acestor discuții am decis să fac acest pas. Am ales să vin la CSM Târgu Jiu, un club cu o echipă de fotbal cu ambții mari și un proiect fotbalistic de durată.  

Este un nou capitol în cariera ta fotbalistică. Care au fost motivele care te-au determinat să faci această alegere?

Răzvan Lazăr: În primul rând este vorba de proiectul de care vorbeam. Mi s-a prezentat un proiect interesant, serios și asta m-a convins să semnez.

Cum au decurs primele antrenamente la CSM? Cum ai fost primit de noii tăi colegi și cum crezi că va fi adaptarea ta la Târgu Jiu?

Răzvan Lazăr: Antrenamentele au decurs bine, atât colegii, cât și staff-ul au fost extrem de primitori, iar din acest punct de vedere sper că adaptarea la echipă să nu fie grea, să fie una de scurtă durată, pentru că mai este puțin și începe campionatul.

Cu ce gânduri te alături echipei? Care sunt obiectivele tale pentru noul sezon?

Răzvan Lazăr: Îmi doresc să am evoluții cât mai bune în tricoul CSM-ului din Târgu Jiu și împreună cu colegii mei să încercăm să ajungem cât mai sus în acest sezon, pentru că am găsit aici un grup determinat și hotărât să facă un sezon cât mai bun.

Un mesaj pentru suporterii echipei din Târgu Jiu!

Răzvan Lazăr: Sper să le aducem bucurie prin jocul nostru și prin rezultatele noastre. Îi așteptăm în număr cât mai mare alături de noi. Este nevoie de sprijinul lor, pentru că împreună putem face lucruri mari.

Nume: Răzvan Lazăr 
Data nașterii: 14.02.2002
Localitate: Cluj-Napoca
Post: Fundaș central

CSM Târgu Jiu va debuta în noua ediție de Liga a 3-a, în deplasare, cu Oltul Curtișoara. Partida este programată pentru 29 august, de la ora 18.00. 

Comment here