Handbal

CSM Târgu Jiu, învinsă în primul meci de la Cupa Slatinei. CSM Slatina – CSM Târgu Jiu 34-29

CSM Târgu Jiu a pierdut joi, 20 august, în deplasare, scor 29-34, cu CSM Slatina, în meciul de deschidere de la Cupa Slatinei.

CSM Târgu Jiu își continuă în această săptămână seria meciurilor amicale din presezon. Handbalistele lui Liviu Andrieș participă la Cupa Slatinei, alături de Dunărea Brăila și de echipa gazdă, CSM Slatina.

În deschiderea turneului, CSM Târgu Jiu s-a confruntat cu echipa gazdă, CSM Slatina. Prima repriză a fost una foarte echilibrată, cu cele două echipe trecând rând pe rând la conducere. Gorjencele au avut avantaj în debutul meciului, scor 1-2, apoi au condus în două rânduri la o diferență de două goluri, scor 6-8 și 7-9. Gazdele au întors tabela pe final de primă repriză, scor 14-13. Slatina a punctat la ultima fază și a intrat cu +2 la vestiare, scor 15-13.

Slatina a început mai bine repriza secundă și a urcat la +4, scor 19-15. Gorjencele au încercat să revină, dar Slatina a pus stăpânire pe joc și au condus și la 7 goluri pe tabelă, scor 30-23. CSM Târgu Jiu a încercat din nou să revină în meci, reușind să reducă diferența la doar 4 goluri, scor 33-29. Slatina a încheiat însă cu gol meciul și s-a impus cu 34-29. 

Vineri, 21 august, CSM Târgu Jiu se va confrunta cu Dunărea Brăila. Partida va începe la ora 12.00. 

Comment here