Comunicate de Presă

Acreditări mass-media pentru sezonul 2026-2027

Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu anunță că accesul ziariștilor la evenimentele sportive din sezonul 2026-2027 pe care le organizează se va face doar în baza acreditărilor pe care le vor primi, în baza cererilor depuse.

Instituțiile de informare în masă, redacțiile radio, TV, presă scrisă sau on-line care doresc acreditarea ziariștilor pentru evenimentele sportive desfășurate în organizarea CSM Târgu Jiu sunt invitate ca în perioada următoare să depună cererile de acreditare pe adresa de e-mail office@csmtargujiu.ro.

Fiecare redacție va primi maxim două acreditări, o acreditare pentru un reporter, iar cea de-a doua pentru un fotoreporter / cameraman. Cererile de acreditare vor cuprinde obligatoriu antetul instituției / redacţiei care solicită acreditarea, numele și prenumele celor pentru care se solicită acreditarea, precum și un număr de telefon la care poate fi contactată persoana pentru care se solicită acreditarea.

Comments (1)

  1. Doresc acreditare pentru vlog-uri

Comment here