Handbal

„Ziua Națională Constantin Brâncuși”, marcată şi la CSM Târgu Jiu

În data de 19 februarie 2022 s-au împlinit 146 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, a cărui operă a marcat creaţia artistică a secolului al XX-lea, iar ziua de 19 februarie, ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși este sărbătoare națională din 2016. Au trecut 146 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari artiști pe care România i-a dat vreodată lumii. Multe sunt lucrările pe care Constantin Brâncuși le-a daruit lumii, de-a lungul vieții. “Sărutul”, “Cuminţenia Pământului” ori “Rugăciunea” sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute, dar şi ansamblul monumental din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa Tăcerii”, „Alea Scaunelor”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu în Primul Război Mondial. 

În acest weekend am sărbătorit „Ziua Națională Constantin Brâncuși” şi la CSM Târgu Jiu. Sportivii noştri au intrat pe teren, indiferent unde s-au aflat, fie la Slatina, Caracal, Buziaş, Craiova, sau acasă, la Târgu Jiu, cu gândul de a aduce un omagiu titanului de la Hobiţa. Sportivii noştri au obşinut rezultate notabile, fie că a fost vorba de handbal sau baschet.

Astfel, sportivii, antrenorii, oficialii Clubului Sportiv Municipal din Târgu Jiu au ţinut să omagieze în competiţiile sportive, ziua de naștere a celui care a lăsat o moştenire culturală inestimabilă, nu numai poporului român, ci întregii umanităţi. Întrega activitate sportivă a CSM Târgu Jiu, din acest final de săptămână, este dedicată marelui sculptor, de „Ziua Națională Constantin Brâncuși”.

 

Născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, Constantin Brâncuşi a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902, apoi a plecat spre Paris, unde a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A fost angajat de Rodin ca practician, dar nu a rămas aici mult timp. Şi-a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat propriul atelier.

Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, de o mare complexitate tematică, lucrările sale numărându-se, în prezent, printre marile creaţii artistice ale lumii. Încă din primul an de studenţie, respectiv în 1898, lucrarea sa ”Bustul lui Vitellius” obţine ”menţiunea onorabilă”, în 1900 ”Capul lui Laocoon” îi aduce artistului medalia de bronz, iar ”Studiu”, din 1901, câştigă medalia de argint. Beneficiind de sprijinul doctorului Dimitrie Gerota, în perioada următoare (1900-1902), realizează ”Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, operă distinsă cu o medalie de bronz şi folosită, ulterior, în şcolile româneşti de medicină. A realizat apoi bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. În 1907, realizează, în atelierul său din Paris, „Sărutul” (1907), temă ce avea să fie reluată de mai multe ori până în 1940, când finalizează ”Poarta sărutului”, amplasată în Parcul Central din Târgu Jiu. Tot în 1907, a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi „Rugăciunea”.

După 1908, Brâncuşi dă o nouă expresie sculpturii, originală, proprie lui, preocupare ce va fi strâns legată de alegerea materialului în care lucrează. Într-un timp relativ scurt, artistul elimină detaliile din sculpturile sale, făcând trecerea către o artă sintetică, intelectualistă, cu forme aproape abstracte. În această evoluţie a artei sale se înscriu lucrări precum „Muza adormită”, „Sărutul”, „Cuminţenia pământului”, „Domnişoara Pogany”, „Prinţesa X” sau „Pasărea măiastră”. Vorbind despre „Muza adormită”, Mircea Deac aminteşte de pictorul belgian Michel Seuphor, care scria, în „La peinture abstraite” (1962), că „A fost începutul unui lucru când Brâncuşi, plictisit de „a face cadavre” concepe „Muza adormită”, care se transformă puţin câte puţin în ovoid simplu; a fost începutul unui lucru când nu era nimic.”

Anul 1915 marchează o premieră în cariera artistului, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor” şi altele. A realizat apoi „Vrăjitoarea”, „Himera”, „Cariatidă” şi „Adam” şi primele versiuni în lemn ale „Coloanei fără sfârşit” (1918), aşa cum îi plăcea artistului să o numească. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta sărutului” şi „Coloana infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.

După ce, în 1909, a expus lucrări atât la Paris, cât şi la Bucureşti, artistul organizează prima sa expoziţie în America, într-o galerie de artă din New York, în anul 1914. În 1919, apare, la Paris, volumul „La Roumanie en Images”, cuprinzând cinci reproduceri după operele sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, America, Elveţia şi Olanda, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul „Meritul cultural pentru artă plastică”. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum şi sculpturile în lemn.

Cu toate că se bucura deja de recunoaştere artistică în lumea întreagă, Constantin Brâncuşi şi-a dus viaţa ca un simplu ţăran român, sursa sa de inspiraţie fiind, de altfel, chiar elementul popular, folcloric, natural. Lucrările sale au o puternică încărcătură spirituală, provenită din viaţa satului românesc, artistul reuşind să îmbine simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Brâncuşi renunţă la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor. Este artistul care a asimilat în opera sa ”toată istoria sculpturii pe care a dominat-o şi a depăşit-o”, după cum remarca criticul de artă Mircea Deac, în volumul „Constantin Brâncuşi” (Editura Meridiane, 1966).

Artistul a murit la 16 martie 1957, cu sufletul întristat pentru că nu se putea întoarce în ţara natală, iar la 19 martie a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Din 1964, Brâncuşi a fost ”redescoperit” în ţara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape dărâmat. La 3 iulie 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. La aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO.

Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sculptorului român în ultimele decenii a fost expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”, principalul eveniment din cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului de artă Europalia, organizat la Bruxelles în perioada 2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020, la care România a avut statutul de ţară invitată de onoare. Expoziţia dedicată acestuia a abordat ambele direcţii ale lucrărilor sale, respectiv sculptura şi fotografia, proiectul cuprinzând opere importante de la muzee şi din colecţii private din jurul lumii, incluzând „Muza adormită”, „Sărutul” sau „Leda”. „Brâncuşi. Sublimarea formei” a cuprins peste 25 de sculpturi expuse pe o suprafaţă de 1.500 mp, alături de alte 200 de obiecte, fotografii, documente.

19 februarie, ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși este sărbătoare națională din 2016.

 

 

 

 

Comment here