Handbal

Turneu Final Divizia A Feminin / Dan ILIEŞ: „Vreau să văd echipa noastră determinată, curajoasă și încrezătoare în forțele proprii. Le transmit fetelor că stă în puterea lor să câștige orice joc!”

Final de săptămână extrem de important pentru handbalul feminin gorjean. Calificată în premieră la Turneul Final, CSM Târgu Jiu va intra în lupta pentru promovarea în Liga Florilor într-un meci cu Ştiinţa Bucureşti. „Vreau să văd echipa noastră determinată, curajoasă și încrezătoare în forțele proprii”, este dorinţa lui Dan Ilieş.

Pentru CSM Târgu Jiu urmează marea provocare a acestui sezon, turneul final! Gruparea gorjeană este la un pas de a-şi îndeplini obiectivul, acela de a ajunge pe prima scenă a handbalului românesc, iar acest lucru se poate realiza curând. Şi credem că acest lucru este posibil pentru că CSM Târgu Jiu are o echipă tânără, ambiţioasă, determinată şi care vrea să facă performanță.

Primul obstacol în calea CSM Târgu Jiu este Ştiinţa Bucureşti. Meciul cu echipa bucureşteană se va disputa vineri, 14 mai, de la ora 17.40. Partida se va disputa în Sala Sporturilor din comuna prahoveană Blejoi.

Aflat la doar al doilea sezon la nivelul Diviziei A, proiectul handbalistic de la Târgu Jiu se dezvoltă repede şi frumos. Lucru demonstrat şi de parcursul de excepţie din sezonul regulat pentru echipa pregătită de Liviu Andrieş, un antrenor care a scris istorie pentru handbalul gorjean, şi de Andrei Enache, fostul handbalist care a performat la Târgu Jiu în tricoul Energiei. Sub comanda celor doi, CSM Târgu Jiu a avut un traseu aproape perfect, cu o serie impresionantă de 11 victorii consecutive în Seria B a Diviziei A. Dincolo de munca, de evoluțiile foarte bune ale handbalistelor, de performanța sportivă a acestora şi de implicarea celor din staff-ul tehnic, calificarea s-a realizat și datorită eforturilor depuse de cei din conducerea clubului, în speţă, Robert Bălăeţ, directorul clubului, şi Dan Ilieş, coordonatorul secţiei de handbal, oameni care s-au ocupat de bunul mers al lucrurilor la secţia de handbal.

Dan Ilieş, expert sportiv, coordonatorul secţiei de handbal a CSM Târgu Jiu, are încredere în forţa echipei gorjene de a se lupta pentru obiectivul stabilit.

CSM Târgu Jiu s-a calificat la turneul final unde handbalistele noastre intră în lupta pentru promovarea în Liga Florilor. Avem parte de un final de săptămână extrem de important pentru clubul nostru.

Dan Ilieş: Într-adevăr, sfârșitul de săptămână aduce o premieră pentru secția de handbal-feminin din cadrul CSM Târgu Jiu. Echipa de senioare a reușit să se califice la Turneul Final, alături de cele mai bune echipe din Divizia A.

Primul adversar este Ştiinţa Bucureşti. Care este atmosfera la echipă?

Dan Ilieş: Turneul se desfășoară pe teren neutru, la Blejoi, unde echipa noastră va disputa primul joc împotriva echipei CSU Știința București, echipă care a reușit să termine sezonul regular pe primul loc în seria C. Atmosfera în cadrul echipei este una bună, fetele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirea înaintea turneului. Jucătoarele noastre se pregătesc foarte serios pentru a oferi cea mai bună prestație la acest turneu de promovare în Liga Florilor.

Obiectivul este promovarea în Liga Florilor. Are echipa noastră forţa necesară să ajungă pe prima scenă a handbalului românesc?

Dan Ilieş: Nu vreau să fac pronosticuri sau să îmi fac iluzii prea devreme, dar ce pot să va spun cu siguranţă este faptul că echipa noastră este bine pregătită și cred că poate face față cu brio împotriva oricărei echipe. Ce îmi doresc cu adevărat este să văd echipa noastră determinată, curajoasă și încrezătoare în forțele proprii.

Un mesaj pentru handbaliste şi pentru antrenori.

Dan Ilieş: Am încredere mare în această „Familie” și vreau să le transmit fetelor că stă în puterea lor să câștige orice joc!

În lupta pentru promovarea în Liga Florilor sunt angrenate 8 echipe: CSM Târgu Jiu, CSM Corona Brașov, CSU Oradea, HCF Piatra Neamț, CSM Roman, CSM Deva, CSU Neptun Constanța și CSU Știința București.

Iată programul complet al turneului:

TURNEU FINAL DIVIZIA A FEMININ
Sala Sporturilor Blejoi, jud. Prahova
14-16 Mai 2021
VINERI 14 MAI
Ora 10.00 JOC 1
Corana Braşov – CSU Oradea
Ora 12.40 JOC 2
HCF P. Neamţ – CSM Roman
Ora 15.20 JOC 3
CSM Deva – CSU Neptun Contanța
Ora 17.40 JOC 4
CSM Târgu Jiu – Ştiinţa Bucureşti

SÂMBĂTĂ 15 MAI
Ora 10.00 JOC 5
Învinsă joc 1 – Învinsă joc 4
Ora 12.40 JOC 6
Învinsă joc 2 – Învinsă joc 3
Ora 15.20 JOC 7 – Semifinala 1
Câştigătoare J1 – Câştigătoare J4
Ora 17.40 JOC 8 – Semifinala 2
Câştigătoare J2 – Câştigătoare J3

DUMINICĂ 16 MAI
Ora 10.00 Meci loc 7-8
Învinsă joc 5 – Învinsă joc 6
Ora 12.40 Meci loc 5-6
Câştigătoare J5 – Câştigătoare J6
Ora 15.20 FINALA MICĂ
Învinsă joc 7 – Învinsă joc 8
Ora 17.40 FINALA MARE
Câştigătoare J7 – Câştigătoare J8

Comment here