Proiectul Federaţiei Române de Baschet “Her World, Her Rules” pentru dezvoltarea baschetului feminin a ajuns vineri, 4 februarie, și în județul Gorj. Acţiunea derulată în Sala Sporturilor din Târgu Jiu a fost coordonată de Svetlana Drăguşin, Secretar General adjunct – Internaţional în cadrul Federaţiei Române de Baschet şi s-a realizat în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu şi cu susţinerea a 4 centre desemnate să descopere şi să îndrepte cât mai multe fetiţe să îmbraţişeze practicarea baschetului. La evenimentul sportiv au participat peste 70 de fetiţe şi a fost un real succes. Copii au fost întâmpinaţi de primarul municipiului, Marcel Romanescu, care le-a urat un calduros „bun venit”.
Din dorinţa de a motiva şi mai mult copiii şi de a-i atrage în continuare sub panourile de baschet, Federaţia Română de Baschet a lansat acest proiect dedicat baschetului feminin şi intitulat “Her World, Her Rules”. La nivelul judeţului Gorj, proiectul FRB a avut susţinerea CSM Târgu Jiu prin implicarea antrenorilor Adina Pop, Alexandru Gliga, Laurenţiu Răuţ şi Carlos Popescu, dar şi implicarea a patru centre şcolare desemnate: Colegiul Național Tudor Vladimirescu, reprezentat de profesorul Laurenţiu Răuţ, Școala Gimnazială Alexandru Ştefulescu, reprezentată de profesor Tiberiu Curelea, Şcoala Gimnazială Constantin Săvoiu, prin profesorul Ionuţ Mălăescu şi Colegiu Tehnic Constantin Şandru Bâlta, reprezentat de profesor Lavinia Cosacu.
Directorul CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ, a dat asigurări că prin intermediul CSM Târgu Jiu şi a centrelor desemnate la Târgu Jiu şi în judeţul Gorj se va încerca, în perioada următoare, mărirea ariei de participare din cadrul acestui proiect, pentru a depista și a îndrepta fetițe spre acest frumos sport.
Robert Bălăeţ, director CSM Târgu Jiu: „Acțiunea derulată în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, cu ajutorul CSM Târgu Jiu, a avut un imens impact, atât în sufletul sportivelor, cât și al părinților, care au venit să le susțină! Toată lumea s-a bucurat din plin de acest eveniment sportiv. Prin astfel de acţiuni sperăm să adunăm cât mai multe fete pentru a practica acest sport, deoarece de acum încolo au unde să își desfășoare activitea într-un mod profesionist și organizat”.
La evenimentul de la Sala Sporturilor a participat şi Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu, care le-a încurajat şi le-a îndemnat pe micuţele sportive să practice cât mai mult sport. „Văzându-vă aici avem speranţe că tradiţia performanţei în sportul gorjean se poate extinde şi în baschetul feminin. Depinde doar de voi, e cât de mult vă doriţi înalta performanţă, pentru că în câţiva ani municipiul Târgu Jiu să aibă o echipă puternică şi în baschetul feminin”, a fost mesajul edilului adresat micilor sportive.
Proiectul Federaţiei Române de Baschet “Her World, Her Rules” la Târgu Jiu, în imagini.
Comment here