Baschet

La mulți ani, Dimitrius Underwood! Happy birthday, Dimitrius Underwood!

Sărbătoritul acestei zilei la CSM Târgu Jiu este jucătorul american Dimitrius Underwood, care împlinește 26 de ani. Cu această ocazie îi transmitem multă sănătate şi împlinirea tuturor dorințelor. La mulți ani, Dimitrius Underwood! Happy birthday, Dimitrius Underwood!

Jucător atletic, cu o înălțime de 1,93m, Underwood a început baschetul la Horn High School, Mesquite, Texas. La nivel juvenil a fost declarat în numeroase rânduri cel mai bun jucător al echipei colegiului. S-a perfecționat la nivel de juniori și a făcut pasul către seniori în perioada petrecută la Texas Dallas Comets(2016-2021), în campionatul NCAA, campionat în care a avut evoluții extrem de apreciate. După perioada petrecută la Texas Dallas Comets, Dimitrius a trecut la Charleston Cougars, echipă cu care a evoluat tot în campionatul NCAA. La Charleston a fost unul dintre cei mai buni jucători, cu cifre foarte bune pe parcursul sezonului 2021-2022. Baschetbalistul american a trecut apoi în Europa, iar primul contact cu baschetul european l-a avut în prima ligă din Serbia, unde a jucat pentru Sloga Kraljevo, în sezonul 2022-2023. Perioada în care a evoluat la echipa din Serbia a fost una foarte intensă pentru baschetbalistul american, care a jucat în peste 40 de meciuri, atât în campionat, dar și în Liga Adriatică. Cifrele pe care le-a înregistrat Dimitrius Underwood la Sloga Kraljevo arată că a fost unul dintre cei mai în formă jucători ai echipei din Serbia. După prima experiență europeană, Underwood a ales să schimbe campionatul și-a decis să vină în România, în iunie 2023, la CSM Târgu Jiu.

NR. 2 DIMITRIUS PAUL UNDERWOOD
Data nașterii: 20 aprilie 1998
Loc: Mesquite, Texas, USA
Post: Guard/Forward

Comment here