Handbal

Junioarele 3 CSM Târgu Jiu închie turul de campionat cu un meci pe teren propriu. Vineri, 14 noiembrie, ora 14.00: CSM Târgu Jiu – LPS Fl. Fleșeriu Sebeș

Echipa de handbal feminin junioare 3 a CSM Târgu Jiu va juca vineri, 14 noiembrie, pe teren propriu, cu LPS Fl. Fleșeriu Sebeș. Partida contează pentru etapa a 7-a din Seria L a Campionatului Național Junioare 3 și va începe la ora 14.00.

Seria L a Campionatului Național J3 are programată în acest weekend ultima etapă a turului. După acest meci, campionatul intră în pauză competițională până la mijlocul lunii decembrie. Vineri, 14 noiembrie, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, liderul din Seria L, CSM Târgu Jiu, și formația din județul Alba, LPS Fl. Fleșeriu Sebeș, deschid ultima etapă a turului de campionat. CSM Târgu Jiu vine după o serie de 5 victorii consecutive și vrea să încheie turul cu un nou succes. Gorjencele au 10 puncte, în timp ce echipa din Ardeal are 4 puncte și este pe locul 5. Handbalistele pregătite de Andrei Enache și Ionuț Mazilu pornesc din postura de favorite în această confruntare. Andrei Enache speră ca fetele sale să încheie turul cu o evoluție cât mai bună.

Andrei Enache, antrenor junioare 3 CSM Târgu Jiu: ”Este ultimul meci al turului de campionat și evident că ne dorim să încheiem cu o victorie, care să ne mențină pe primul loc. După cum bine știți, noi abordăm fiecare cu meci cu mentalitatea de a câștiga. Dincolo de rezultat, ne dorim să facem un joc bun și să ne bucurăm de fiecare reușită.”

CSM Târgu Jiu: Lidia Dumitru, Teodora Spînu, Ana Maria Pănoiu, Carla Logăscu, Raisa Ion, Sara Dungă, Loredana Cupă, Andra Avramescu, Ștefania Daia, Alexia Cioi, Miruna Popescu, Evelina Lupuleț, Alexia Bobei, Daria Cosacu, Tiana Constantinescu, Gabriela Anuțoiu. 

CAMPIONATUL NAȚIONAL JUNIOARE 3
EDIȚIA 2025-2026
SERIA L
ETAPA 7
TÂRGU JIU, SALA SPORTURILOR
VINERI, 14 NOIEMBRIE 2025, ORA 14.00
CSM TÂRGU JIU – LPS FL. FLEȘERIU SEBEȘ

Comment here