CSM Târgu Jiu a învins selecționata americană OBS Euro Tour USA Team în cadrul turneului amical Cupa Timişoara NetBet. Formaţia antrenată de Jordanco Davitkov s-a impus cu 106-98 şi contabilizează prima victorie în meciurile de pregătire.
În sala „Constantin Jude” din Timişoara, CSM Târgu Jiu şi selecţionata americană OBS Euro Tour USA Team au oferit un spectacol baschetbalistic de excepţie. CSM Târgu Jiu a avut de înfruntat o echipă cu un stil total diferit de cel european. A rezultat însă un meci extrem de spectaculos şi cu multe reuşite, adjudecat de gruparea gorjeană, scor final 106-98, pe sferturi: 31-27, 26-26, 29-21, 20-24. Cel mai bun marcator al meciului a fost pivotul Kevin Allen. Baschetbalistul echipei noastre a înscris 36 de puncte. Din tabăra adversă s-a remarcat Jordan Griggs, cu 24 de puncte înscrise.
CSM Târgu Jiu nu s-a putut baza în acest meci pe doi dintre jucătorii săi, ambii accidentaţi, Camil Berculescu şi Ahmed Bashir. În lipsa celor doi, Jordanco Davitkov a rulat tot lotul avut la dispoziţie în deplasarea de la Timişoara.
Jordanco Davitkov, antrenor principal CSM Târgu Jiu:”A fost un meci în care am rulat tot lotul avut la dispoziție și toată lumea a avut șansa de a juca. Echipa americană a fost una cu o ofensivă foarte consistentă, cu 18 aruncări marcate de 3 puncte, dar în același timp și noi am făcut un joc destul de bun pe parte ofensivă. Este o primă victorie în acest sezon și vrem să ne menținem pe aceiași linie”.
CSM TÂRGU JIU: Kevin Allen 36p, Andrei Bărăgan 4p, Brandon Sly 19p, Porter Troupe(c)12p, Remus Răceanu, Răzvan Pavel, Stefan Glogovac 11p, Andrei Gheorghe 3p, Alexandru Berca 6p, Mihai Bădiţă 5p, Octavian Ilie 10p. Antrenor principal: Jordanco Davitkov. Antrenori secunzi: Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga.
Sâmbătă, 18 septembrie, Cupa Timişoara NetBet, ediţia 2021, se va încheia cu meciul dintre CSM Târgu Jiu şi formaţia gazdă, SCM Timișoara. Partida este programată pentru ora 16.00.
În primul meci al turneului de pe Bega, SCM Timişoara a învins, joi, 16 septembrie, selecționata americană OBS Euro Tour USA Team. A fost 75-53 pentru bănăţeni, care şi-au prezentat şi lotul cu această ocazie.

Timișoara, 16-18 septembrie 2021
Sala „Constantin Jude”
PROGRAM
Joi, 16 septembrie, Ora 19.00
SCM Timișoara – OBS Euro Tour USA Team
75-53 (24-15, 17-13, 19-14, 15-11)
Vineri, 17 septembrie, Ora 19.00
CSM Târgu Jiu – OBS Euro Tour
106-98(31-27, 26-26, 29-21, 20-24)
Sâmbătă, 18 septembrie, Ora 16.00
SCM Timișoara – CSM Târgu Jiu
Comment here