Sezon excepţional pentru echipa de baschet masculin U16 a CSM Târgu Jiu. Formaţia antrenată de Alexandru Gliga a câştigat şi turneul 2, desfăşurat în perioada 20-21 martie, la Bucureşti. Gorjenii, repartizaţi în Grupa E, au înregistrat trei victorii consecutive şi au obţinut calificarea de pe primul loc la turneul semifinal.
Găzduit de Arena de Baschet din Bucureşti, turneul 2 a aliniat la start formaţiile CSS-CSM Târgu Jiu, ACS Pro Basketball Group Bucureşti, ACS Champions Bucureşti-Craiova şi CSS Sibiu.
Calificaţi de pe primul loc, cu victorii pe linie, în urma turnelui de la Târgu Jiu, baschetbaliştii antrenaţii de Alexandru Gliga şi-au continuat seria victoriilor şi în turneul de la Bucureşti. În primul meci al turneului de la Bucureşti, elevii lui Gliga au trecut lejer de ACS Champions Craiova cu 85-58. Gorjenii au dominat de o manieră categorică şi meciul doi, cu CSS Sibiu, iar scorul nu lasă loc de comentarii, 105-39. Ultima confruntare a însemnat şi cea de a treia victorie consecutivă, obţinută în faţa formţiei care a găzduit turneul, ACS Pro Basketball Group Bucureşti. Formaţia gorjeană s-a impus cu 63-44.
Alexandru Gliga, antrenor echipa de baschet masculin U16 CSS-CSM Târgu Jiu: „În primul meci am întâlnit Champions Craiova, echipă în faţa căreia am reuşit prima victorie a turneului. Am însvins cu 85-58, fiind mulțumit de evoluția jucătorilor mei. Cea de a doua zi a fost puţin mai dificilă, din punct de vedere al programului, deoarece am disputat primul meci la ora 08:30, împotriva echipei CSS Sibiu. Băieţii au făcut un meci excelent, toți componenții lotului şi-au adus contribuţia la victoria cu 105-39 în faţa echipei din Sibiu. Ultimul meci a fost și cel mai greu a fost, când am întâlnit organizatoarea turneului Pro Basket București, şi chiar dacă a fost al doilea meci al zilei, băieţii au trecut repede peste oboseală şi au reuşit a treia victorie, scorul 63-44 cu organizatoarea turneului. Sunt mulțumit de evoluția sportivilor şi mă bucur că am reușit să dau minute tuturor jucătorilor. Am rotit la fiecare meci tot lotul avut la dispoziţie, pentru toată lumea fiind un ultim examen înainte de turneul semifinal. Ne-am calificat de pe primul loc la turneul final, fără nici o înfrângere. Pentru noi acum vin meciurile grele, dar avem o lună de zile la dispoziţie de pregătire, până la turneul semifinal, acolo unde trebuie să ajungem la cea mai bună formă a noastră, pentru a arată că putem juca un baschet de înaltă calitate! Vreau să-i felicit pe copii pentru efortul lor, pentru ambiţia şi dăruirea lor, şi vreau să le mulţumesc şi celor care-i susţin în această competiţie”.
LOTUL CSM TÂRGU JIU U16: Alex Popescu, Dragoş Stoenescu, Nicolas Chiliban, Alex Mitu, Rareş Ungureanu, David Fârţă, Alex Sava, David Fântănă, Alex Brânzan, Alex Pomaga, Flavius Toropu, Mihnea Vlaicu.
Antrenor: Alexandru Gliga.
Rezultate:
CSS CSM Tîrgu Jiu – ACS Champions Buc-Cra 85-58
CSS CSM Tîrgu Jiu – CSS Sibiu 105-39
CSS CSM Tîrgu Jiu – ACS Pro Basketball Group Bucureşti 63-44
Grupa E
No | Team | W/L | P |
---|---|---|---|
1. | CSS CSM Târgu Jiu | 3/0 | 6 |
2. | ACS Pro Basketball Group Bucureşti | 1/2 | 4 |
3. | ACS Champions Buc-Cra | 1/1 | 3 |
4. | CSS Sibiu | 0/2 | 2 |
Comment here